OFICIAL Inspector ITM Constanța RECUNOAȘTE acuzațiile aduse de procurorii DNA! A fost de acord să presteze muncă în folosul comunității, timp de 100 de zile

Justiție
Inspectorul ITM Constanța (Inspectoratul Teritorial de Muncă din Constanța) Mihaela Dobrescu, aflată în arest la domiciliu, a recunoscut oficial acuzațiile de luare de mită imputate de procurorii DNA Constanța, după cum se menționează în comunicatul de presă remis astăzi, 5 august 2026, de Direcția Națională Anticorupție.
Conform sursei citate, în acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat cu procurorii DNA Constanța, inspectorul ITM Constanța a precizat că este de acord cu o pedeapsă de trei ani cu suspendarea sub supraveghere pentru o perioadă de patru ani, inspectorul consimțind, totodată, să presteze 100 de zile de muncă în folosul comunității.
Acordul de recunoaștere încheiat cu inspectorul ITM Constanța a fost trimis de DNA la Tribunalul Constanța, urmând ca judecătorii Secției Penale a instanței să decidă dacă se impune admiterea acestuia.
Conform comunicatului DNA, „în cauza mediatizată prin comunicatul nr. 380/I-36 din data de 10 iunie 2026, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus sesizarea instanței de judecată la data de 07 iulie 2026, în baza dispozițiilor art. 483 din Codul procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției inculpatei DOBRESCU MIHAELA, inspector de muncă în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanța (ITM Constanța), aflată în arest la domiciliu, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită“.
Iată ce spun procurorii DNA despre cazul inspectorului ITM Constanța:
„În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În cursul lunii iunie 2026, inculpata Dobrescu Mihaela, în calitatea menționată anterior, ar fi pretins reprezentantului unei societăți comerciale suma de 20.000 de lei pentru a nu constata încălcări ale prevederilor legislației în domeniul relațiilor de muncă și pentru a nu dispune măsurile sancționatorii adecvate împotriva operatorului economic, în cadrul unui control desfășurat în data de 03 iunie 2026.
La data de 09 iunie 2026, inculpata Dobrescu Mihaela a primit de la aceeași persoană suma de 20.000 de lei în sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanța, ocazie cu care procurorii anticorupție au procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
Facem precizarea că inculpata și-a asumat în totalitate fapta comisă și a avut o atitudine sinceră pe parcursul cercetărilor.
În prezența avocatului, inculpata Dobrescu Mihaela a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv o pedeapsă de 3 ani de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani.
Totodată, inculpatei i s-a interzis pe o perioadă de 2 ani, exercitarea drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.
Inculpata Dobrescu Mihaela a declarat că este de acord cu prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității pe o perioadă de 100 de zile.
Dosarul de urmărire penală și acordul de recunoaștere a vinovăției privind-o pe inculpată au fost înaintate Tribunalului Constanța“.
Conform legislației în vigoare în România, orice persoană se bucură de prezumția de nevinovăție. „Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă“ (Art. 4, alin. 1 Codul de procedură penală).
Sursa foto: Facebook.com
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:






