Paul Anghel și Sebastian Hotca, șefii ANPC, REVIN în funcții, au decis judecătorii! Iată ce spune avocatul Adrian Cuculis

Justiție
Curtea de Apel București a decis că Paul Anghel (foto) și Sebastian Hotca, șefii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor vizați de ancheta DNA Timișoara, pot reveni pe funcțiile de conducere.
Avocatul Adrian Cuculis, din Baroul Constanța, a declarat în urma deciziei definitive intanței cu privire la Paul Anghel că „Paul Anghel și Sebastian Hotca, șefii ANPC, se întorc în funcții“.
„Curtea de Apel a ridicat controlul judiciar cu privire la exercitarea funcțiilor de conducere în urma plângerii împotriva măsurii, spunem noi abuzive, a controlului judiciar“, a adăugat avocatul constănțean.
Iată minuta hotărârii Curții de Apel București cu privire la Paul Anghel:
„Admite, în parte, plângerea formulată de către inculpatul Anghel Paul-Silviu împotriva ordonanţei nr. 19/18/P/2025, din data de 19.09.2025, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DNA – Serviciul Teritorial Timişoara, prin care s-a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar.
În baza art. 213 alin. 6 C.proc.pen. dispune încetarea obligaţiei de a nu desfăşura activitatea/atribuţiile, exclusiv corespunzătoare funcţiei de director general al Direcţiei Generale de Control şi Supraveghere Piaţă din cadrul ANPC, în exercitarea căreia se reţine că a comis infracţiunea.
În baza art. 275 alin. 3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu astăzi, 26.09.2025.
Document: Încheiere – măsuri preventive (faza de UP) 26.09.2025“

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Conform legislației în vigoare în România, orice persoană se bucură de prezumția de nevinovăție. „Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă“ (Art. 4, alin. 1 Codul de procedură penală).
Sursa foto: Facebook.com
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Cristian Popescu Piedone își lansează noul partid! Iată când






