Prefectul ATACĂ o nouă hotărâre a Consiliului Local Mangalia! La mijlocul litigiului, un viitor hotel cu 7 etaje, în Cap Aurora. Cui aparține investiția

Justiție
Prefectul județului Constanța atacă la Tribunal o nouă hotărâre a Consiliului Local Mangalia, la mijlocul litigiului fiind, de această dată, un hotel cu șapte etaje, în Cap Aurora.
Mai exact, este vorba despre o hotărâre prin care a fost respins Planul Urbanistic de Detaliu pentru un hotel cu restaurant pe strada Gala Galaction, din Cap Aurora, beneficiarul investiției fiind societatea Sulina Internațional SRL.
Hotărârea Consiliului Local Mangalia a fost luată în cadrul ședinței din 3 aprilie 2025.
Acum, prefectul județului a atacat HCL de respingere a PUD pentru viitorul hotel din Cap Aurora, dosarul fiind înregistrat ieri, 3 iunie 2025, pe rolul Secției de Contencios administrativ a Tribunalului Constanța.
În speță, este vorba despre o acțiune a prefectului deschisă în contradictoriu cu Consiliul Local Mangalia, o tutelă administrativă pentru anularea HCL Mangalia nr. 35 din 3 aprilie 2025.
Dosarul 2694/118/2025 este nou înregistrat pe rolul instanței, astfel că urmează să fie repartizat aleatoriu unui complet de judecată, pentru a se stabili data primei înfățișări în proces.

Decizia pe care o vor lua în cauză judecătorii de la Tribunalul Constanța cu privire la PUD pentru viitorul hotel din Cap Aurora va putea fi ulterior atacată în recurs, la Curtea de Apel, instanța de control judiciar, care va pronunța hotărârea definitivă.
Așa cum precizam mai sus, nu este pentru prima dată când prefectul județului deschide acțiuni în instanță pentru anularea unor hotărâri ale Consiliului Local Mangalia, demersuri anterioare fiind făcute în instanță și la mijlocul lunii aprilie 2025, când șapte hotărâri adoptate în ședința extraordinară a Consiliului Local Mangalia din 18 martie 2025 au fost atacate de prefect.
La momentul respectiv, printre actele atacate de prefect se numără și HCL care vizează Sala de Consiliu a municipiului, dar și biroul viceprimarului din Mangalia.
Cazul respectiv se va judeca în luna septembrie 2025, după vacanța judecătorească, iar detalii despre acesta pot fi consultate aici.
PUD-ul pentru hotelul cu șapte etaje, respins
Noua hotărâre atacată ieri de prefect vizează, așa cum precizam anterior, „respingerea documentației de urbanism Plan Urbanistic de Detaliu (P.U.D.) în vederea: Edificării unui imobil P+3E-7R cu destinația de hotel cu restaurant, amenajări și dotări aferente funcțiunii, amplasare firmă luminoasă și organizare de șantier, Adresă: Municipiul Mangalia, localitatea Cap Aurora, județul Constanța, Strada Gala Galaction, Lot 1, Nr. cadastral 112897, C.F. Nr. 112897, Mangalia, Beneficiar: S.C. Sulina International S.R.L.“.

De ce a refuzat secretarul general al municipiului contrasemnarea HCL pentru legalitate
Hotărârea Consiliului Local Mangalia, prin care s-a respins PUD pentru investiția din Cap Aurora, înregistrându-se numai opt voturi pentru și zece abțineri, nu a fost contrasemnată pentru legalitate de către secretarul general al municipiului Mangalia.
În motivarea opiniei, secretarul general al municipiului Mangalia, Andreea Ciocănel, a precizat, printre altele, că „în ceea ce privește cvorumul necesar pentru aprobarea sau respingerea unei documentații de urbanism, în conformitate cu prevederile art.139 alin.(3) lit.e) din Codul Administrativ, hotărârile privind organizarea și dezvoltarea urbanistică a localităților și amenajarea teritoriului se adoptă cu majoritatea absolută prevăzută la art.5 lit.cc) a consilierilor locali în funcție“.
Aceasta a mai precizat că „respingerea documentației de urbanism P.U.D. s-a realizat prin neîntrunirea numărului de voturi necesare, respectiv majoritatea absolută – un minim de 10 voturi din numărul total de 19 consilieri în funcție, rezultatul votului asupra proiectului de aprobare fiind de 8 voturi «pentru» și 10 voturi «abținere», abținerile fiind contabilizate voturi împotrivă“.
De asemenea, secretarul general al municipiului Mangalia a mai precizat că „presupunând că pe ordinea de zi ar fi fost un proiect de hotărâre privind respingerea documentației de urbanism P.U.D., atunci acesta ar fi votat cu 8 voturi «pentru» și 10 voturi «abținere»“.
„În concluzie, H.C.L. nr. 35/03.04.2025 nu a fost adoptată cu majoritatea absolută prevăzută la art.5 lit.cc) a consilierilor locali în funcție, respectiv 10 voturi «pentru»“, a concluzionat secretarul general.
Hotărârea Consiliului Local Mangalia atacată de prefect, dar și opinia motivată a secretarului general al municipiului privind investiția din Cap Aurora pot fi cosultate în cele ce urmează:
Cifrele Sulina International SRL, investitorul din Cap Aurora
Potrivit listafirme.ro, platformă consultată pe 3 iunie 2025, Sulina International SRL, investitorul imobiliar din Cap Aurora, a fost înființată în 2013, are sediul social în Mamaia și se ocupă în principal de hoteluri și alte facilități de cazare similare.
Compania ocupă Locul 2 în Top Afaceri România Întreprinderi Mici UAT Municipiul Constanța, domeniul Hoteluri și alte facilități de cazare similare.
Asociați figurează Mitică Dumitru (al cărui nume se leagă și de D & Gys Comimpex International SRL) și George Dumitru (al cărui nume se leagă și de Georgys Global SRL), ambii figurând și ca administratori ai firmei.
În 2024, Sulina International SRL a declarat 33 de angajați, profit 3.824.380 de lei, datorii 2.534.175 și cifra de afaceri 11.576.152 de lei.

Sursa foto (cu rol ilustrativ): Google Maps
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:





