za-logo

Ne puteți urmări pe:

  • Acasă
  • Știrile zilei
  • Administrație locală
  • Politic
  • Justiție
  • Economie
  • Cultură
  • Tinerii excepționali ai Constanței
  • Învățământ
  • Sport
  • Sănătate
  • Agricultură
  • Externe
  • Locuri de muncă
  • Imobiliare
  • Showbiz
  • Anunțuri

Ne puteți urmări pe:

Acasă » Justiție » Prefectul CÂȘTIGĂ procesul pe pensionarea mai rapidă a polițiștilor locali din Constanța! Hotărârea Consiliului a fost ANULATĂ

Prefectul CÂȘTIGĂ procesul pe pensionarea mai rapidă a polițiștilor locali din Constanța! Hotărârea Consiliului a fost ANULATĂ

Prefectul CÂȘTIGĂ procesul pe pensionarea mai rapidă a polițiștilor locali din Constanța! Hotărârea Consiliului a fost ANULATĂ
Direcția Generală Poliția Locală Constanța

Justiție

06.02.2026

De către Cecilia Zagoneanu

Prefectul județului Constanța a câștigat în primă instanță, în urmă cu scurt timp, procesul privind pensionarea mai rapidă a polițiștilor locali din Constanța, judecătorii de la Tribunal admițând cererea prefectului de anulare a hotărârii Consiliului Local!

Concret, în acest proces, prefectul a solicitat anularea hotărârii adoptate de Consiliul Local prin care polițiștii locali din Constanța se pot pensiona mai devreme.

Hotărârea Tribunalului Constanța a fost luată în primă instanță și mai poate fi atacată în recurs, termenul pentru declararea căii de atac fiind de 15 zile de la comunicarea hotărârii motivate a instanței.

Judecătorii au respins cererile de intervenție în proces formulate de sindicaliști.

Dacă se va declara recurs în cauză, dosarul va fi înaintat Curții de Apel Constanța, instanța de control judiciar, care va lua decizia definitivă.

Minuta hotărârii care-i vizează pe polițiștii locali

Iată minuta hotărârii de astăzi, 6 februarie 2026, a judecătorilor Secției de Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța:

„Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Prefectul Județului Constanța, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului Constanța.

Anulează Hotărârea nr. 370/30 septembrie 2024 emisă de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Constanța.

Respinge cererile de intervenţie accesorie ca neîntemeiate.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Cererea de recurs se depune la Tribunalul Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pronunţată astăzi, 06 februarie 2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Document: Hotarâre 06.02.2026“

Dosarul are indicativul 559/118/2025 și se află în atenția Secției de Contencios administrativ și fiscal a instanței.

După înregistrarea acțiunii prefectului la instanță și până la stabilirea datei primei înfățișări în cauză, Sindicatul Liber al Salariaților din Administrația Publică din Constanța a cerut să intervină în procesul care îi vizează pe polițiștii locali din Constanța.

Ulterior, a fost depusă o cerere de intervenție și din partea Sindicatului Național Pro Lex.

Cazul s-a judecat în ședința de miercuri, 4 februarie 2026, când instanța s-a retras pentru deliberări, pronunțarea hotărârii fiind amânată pentru astăzi, 6 februarie 2026, când acțiunea prefectului a fost admisă.

proces prefect polițiști locali Constanța

Ce prevede hotărârea atacată de prefect

Amintim, conform Primăriei Constanța, HCL Constanța nr. 370 din 30 septembrie 2024 vizează „încadrarea activității polițiștilor locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală în condițiile speciale de muncă“.

Polițiștii locali HCL 370/2024

Polițiștii locali din Constanța, încadrați în condiții speciale de muncă

Astfel, se arată în documentul atacat de prefect că aleșii locali au hotărât, conform articolului 1, alineatul (1), „încadrarea polițiștilor locali din cadrul Direcției generale poliția locală din aparatul de specialitate al primarului municipiului Constanța în condiții speciale de muncă“.

La alineatul (2) al hotărârii se precizează că „polițiștii locali menționați la articolul 1, alin. (1) încadrați în condiții speciale de muncă beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare conform art. 48 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 360/2023 privind sistemul unitar de pensii“.

Articolul 2 al HCL prevede următoarele: „cotele de atribuții de asigurări sociale datorate în cazul condițiilor speciale de muncă se achită din bugetul local, conform prevederilor legale“.

Prevederile HCL menționat se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2025, se mai arată în hotărâre.

Conform datelor oficiale, HCL Constanța nr. 370 din 30 septembrie 2024 a înregistrat 20 de voturi pentru și șase voturi împotrivă.

Prefectul Constanței a atacat la Tribunal această hotărâre, solicitând instanței să fie anulată.

Acum, solicitarea prefectului a fost admisă în primă instanță, dar hotărârea poate fi atacată în recurs.

În cazul în care se va declara recurs, dosarul va fi înaintat, așa cum precizam și mai sus, Curții de Apel Constanța, instanța de control judiciar în cauză, ai cărei magistrați vor lua decizia definitivă.

Sursa foto 1 (cu rol ilustrativ): Primăria Constanța

OBSERVAȚII:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Citește și:

HCL prin care a fost introdusă taxa de 200 de lei a fost SUSPENDATĂ! Vezi aici minuta care-i vizează pe proprietarii de mașini

Etichete:

  • polițiști locali Constanța
  • polițiști locali pensionare Constanța
  • prefect Constanța proces polițiști locali
  • HCL Constanța pensionare polițiști locali
Articole similare

Justiție

Mai mulți polițiști locali din Constanța, RECURS pentru condiții speciale de muncă: Au spus că pot fi utilizate directivele care se aplică polițișt... 27.08.2026

Mai mulți polițiști locali din Constanța care l-au dat în judecată pe primarul Vergil Chițac pentru condiții speciale de muncă au declarat recurs împotriva hotărârii nefavorabile de la Tribunalul Constanța, în proces, polițiștii locali arătând că directivele prin care polițiștii …

Justiție

Unul dintre cele mai mari dosare ale DNA Constanța, ÎNCHIS prin prescripție! Prejudiciu de 31 de milioane de euro, acuză procurorii. Vezi aici deci... 27.08.2026

După un proces care a durat mai bine de 7 ani, judecătorii din Constanța au închis definitiv - prin prescripție - , ieri, 26 august 2026, unul dintre cele mai mari dosare instrumentate de DNA Constanța, cauză penală în care …

Justiție

Ce a transmis Curtea de Apel Constanța în procesul pentru 7 terenuri din Zona Peninsulară confiscate de comuniști! Se cer despăgubiri pentru toate ... 26.08.2026

Judecătorii de la Curtea de Apel Constanța au făcut un anunț de ultim moment în procesul ce vizează șapte terenuri din Zona Peninsulară și orașul vechi, confiscate în timpul regimului comunist și trecute practic în proprietatea statului, suprafețele nemaiputând fi …

De la același autor

Justiție

Mai mulți polițiști locali din Constanța, RECURS pentru condiții speciale de muncă: Au spus că pot fi utilizate directivele care se aplică polițișt... 27.08.2026

Mai mulți polițiști locali din Constanța care l-au dat în judecată pe primarul Vergil Chițac pentru condiții speciale de muncă au declarat recurs împotriva hotărârii nefavorabile de la Tribunalul Constanța, în proces, polițiștii locali arătând că directivele prin care polițiștii …

Justiție

Ce a transmis Curtea de Apel Constanța în procesul pentru 7 terenuri din Zona Peninsulară confiscate de comuniști! Se cer despăgubiri pentru toate ... 26.08.2026

Judecătorii de la Curtea de Apel Constanța au făcut un anunț de ultim moment în procesul ce vizează șapte terenuri din Zona Peninsulară și orașul vechi, confiscate în timpul regimului comunist și trecute practic în proprietatea statului, suprafețele nemaiputând fi …

Justiție

Răsturnare de situație pentru falimentul Damen Mangalia! A doua oară, cu noroc: Tribunalul Constanța a admis cererea de a se judeca mai repede cazul 25.08.2026

O veste bună pentru foștii angajați Damen Mangalia, dar și pentru toți cei interesați de soarta celui mai mare șantier naval din România: judecătorii Tribunalului Constanța au admis cererea ca procesul ce vizează Damen Shipyards Mangalia SA, compania falimentară care …

Lăsați un mesaj Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele Știri
O nouă încercare: Gara Maritimă din Portul Constanța va fi iluminată arhitectural. Contract de peste 100.000 de euro, scos la achiziție

Economie

O nouă încercare: Gara Maritimă din Portul Constanța va fi iluminată arhitectural. Contract de peste 100.000 de euro, scos la achiziție 27.08.2026
UAT Constanța a finalizat lucrările de construcții pentru proiectul intitulat Sursă de producție energie utilă termică și electrică prin cogenerare de înaltă eficiență în municipiul Constanța

Anunțuri

UAT Constanța a finalizat lucrările de construcții pentru proiectul intitulat Sursă de producție energie utilă termică și electrică prin cogenerare de înaltă eficiență în municipiul Constanța 27.08.2026
Constanța: o parte dintr-un imobil situat într-un bloc de pe bulevardul Mamaia se vinde la licitație. Care este prețul apartamentului

Constanța Imobiliară

Constanța: o parte dintr-un imobil situat într-un bloc de pe bulevardul Mamaia se vinde la licitație. Care este prețul apartamentului 27.08.2026
Mai mulți polițiști locali din Constanța, RECURS pentru condiții speciale de muncă: Au spus că pot fi utilizate directivele care se aplică polițiștilor MAI. Ce a răspuns instanța

Justiție

Mai mulți polițiști locali din Constanța, RECURS pentru condiții speciale de muncă: Au spus că pot fi utilizate directivele care se aplică polițiștilor MAI. Ce a răspuns instanța 27.08.2026
Unul dintre cele mai mari dosare ale DNA Constanța, ÎNCHIS prin prescripție! Prejudiciu de 31 de milioane de euro, acuză procurorii. Vezi aici decizia judecătorilor

Justiție

Unul dintre cele mai mari dosare ale DNA Constanța, ÎNCHIS prin prescripție! Prejudiciu de 31 de milioane de euro, acuză procurorii. Vezi aici decizia judecătorilor 27.08.2026
za-logo

Ziarul Amprenta reprezintă o publicație independentă în care cititorii din județul Constanța, dar și din împrejurimi, pot parcurge cele mai noi și interesante știri. Cititorii au la dispoziție articole de interes local și general, structurate în diferite secţiuni precum: Administrație locală, Politic, Economie, Sănătate, Agricultură, Cultură sau Sport. Încă de la înființare, misiunea noastră a fost aceea de a informa corect cititorii, contribuind astfel la dezvolatarea societăţii şi la formarea unei comunități puternice şi responsabile. Din Redacția Ziarului Amprenta fac parte jurnaliști responsabili și echidistanți, cu experiență în presa locală, care se străduiesc să ofere informații precise, echilibrate și verificate, respectând standardele etice și jurnalistice.

Contactați-ne: [email protected]
Redacția Termeni şi condiţii de utilizare Politica de confidențialitate Politica Cookies Politica EU GDPR

Ziarul Amprenta ©2026

Prin continuarea navigării pe ZiarulAmprenta.ro confirmi acceptarea termenilor și condițiilor de folosire. Citește: Termeni şi condiţii, Politica de Confidențialitate.