Primarul Constanței, cot la cot cu dezvoltatorul imobiliar și Consiliul Local, RECURS pentru salvarea autorizației unui bloc de 6 etaje de pe bulevardul Aurel Vlaicu

Justiție
Un bloc cu șase etaje de pe bulevardul Aurel Vlaicu, din Constanța, pentru care judecătorii de la Tribunal au decis, în primă instanță, anularea autorizației de construire, ar putea fi salvat în urma recursului pentru menținerea autorizației declarat de Primarul Municipiului Constanța, dezvoltatorul imobiliar, dar și Consiliul Local Constanța.
Cazul a ajuns la Curtea de Apel Constanța, instanța care va lua decizia definitivă în cauză, urmând ca recursurile declarate de municipalitate și de dezvoltatorul imobiliar să fie analizate de judecătorii instanței de control judiciar în luna februarie 2026.
În speță, este vizat blocul cu 6 etaje ridicat pe bulevardul Aurel Vlaicu, nr. 305E, investiție a companiei New Love Construct SA.
Recursurile declarat de primar, Consiliul Local și dezvoltatorul imobiliar
Recursurile de la Curtea de Apel ale primarului, Consiliului Local Constanța și dezvoltatorului imobiliar New Love Construct SA au fost înregistrate sub indicativul 5198/118/2022, urmând să fie analizate, potrivit surselor oficiale consultate de Ziarul Amprenta, la data de 23 februarie 2026, de la ora 9.00.

Hotărârea pe care o vor lua în cauză magistrații Curții de Apel Constanța cu privire la autorizațiile blocului cu șase etaje de pe bulevardul Aurel Vlaicu este cu atât mai importantă cu cât va fi definitivă.
Minuta hotărârii primei instanțe
Amintim, în cauză, prima instanță, mai exact, judecătorii Secției de Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța, au anulat autorizația de construire, dar și pe cea de supraetajare pentru blocul cu șase etaje de pe bulevardul Aurel Vlaicu.
Cazul cu indicativul 5198/118/2022 se afla în atenția judecătorilor din Constanța din anul 2022 și era deschis de o vecină a blocului de șase etaje de pe bulevardul Aurel Vlaicu.
Magistrații Secției de Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului au ascultat pledoariile avocaților părților în ședința de la finele lunii iunie 2025, când instanța s-a retras pentru deliberări.
Ulterior, la data de 9 iulie 2025, judecătorii au hotărât să admită în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, cerere ce viza autorizația de construire pentru imobilul de pe bulevardul Aurel Vlaicu.
Mai exact, judecătorii au hotărât să anuleze atât autorizația de construire, cât și pe cea de supraetajare a imobilului, respingând ca lipsită de interes (în sensul cerut de lege) excepția de nelegalitate a unei hotărâri a Consiliului Local Constanța vizând aprobarea unui PUD.
Iată minuta Hotărârii 873/2025 prin care Tribunalul Constanța a anulat, primă instanță, autorizația de construire și pe cea de supraetajare a imobilului de pe bulevardul Aurel Vlaicu:
„Admite excepţia lipsei de interes a reclamantei în invocarea excepţiei de nelegalitate, invocată de pârâta New Love Construct SRL.
Respinge excepţia de nelegalitate a HCL Constanţa nr. 75/28.02.2019 privind aprobarea Planului urbanistic de detaliu – construire imobil 2S+P+6E, bd. Aurel Vlaicu, nr. 315F, lot 3-4, investitor Vlădoi Stancu, invocată de reclamanta Walker Florina Roxana, ca lipsită de interes.
Respinge excepţia inadmisibilităţii cererii de anulare a adresei nr. 240769/27.12.2024, invocată de pârâtul Primarul Municipiului Constanța, ca neîntemeiată.
Respinge excepţia lipsei de interes, invocată de pârâta New Love Construct SRL în dosarul nr. 1152/118/2024.
Admite în parte cererea de chemare în judecată, ce face obiectul celor două cauze conexe, formulată de reclamanta Walker Florina Roxana, în contradictoriu cu pârâţii New Love Construct SRL, Primarul Municipiului Constanța şi Consiliul Local al Muncipiului Constanța.
Anulează Autorizaţia de Construire nr. 1292/21.09.2020, emisă de pârâtul Primarul mun. Constanţa pentru pârâta New Love Construct SRL, pentru construire imobil 2S+P+6E – locuinţe colective cu spaţii comerciale şi birouri la parter, pe imobilul-teren situat în mun. Constanţa, bulevardul Aurel Vlaicu, nr. 305E, jud. Constanţa, înscris în CF nr. 246992 a UAT Constanţa, cu nr cadastral 246992.
Anulează Autorizaţia de Construire nr. 771/20.09.2023, emisă de pârâtul Primarul mun. Constanţa pentru pârâta New Love Construct SRL pentru modificare proiect autorizat cu AC 1292/21.09.2020 prin supraetajare cu un nivel, în suprafaţă de maxim 20% din suprafaţa desfăşurată a clădirii, recompartimentări interioare, modificări faţade, conform Legii 50/1991 art. 2, alin. 4, lit. a1, pe imobilul-teren situat în mun. Constanţa, bulevardul Aurel Vlaicu, nr. 305E, jud. Constanţa, înscris în CF nr. 246992 a UAT Constanţa, cu nr cadastral 246992.
Respinge în rest cererea ca neîntemeiată.
Obligă pârâţii New Love Construct SRL şi Primarul Municipiului Constanța la plata către reclamantă a sumei de 10.100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunţată la data de 09.07.2025, în conformitate cu prevederile art. 402 din CPC sub rezerva art. 396 alin. 2 din CPC raportat la art. 401 alin. 2 teza ultimă din CPC.
Document: 873/2025 09.07.2025“

Așa cum arătam în edițiile anterioare, în proces, la un termen anterior, judecătorii au respins cererea formulată de reclamantă de administrare a unei probe constând într-o expertiză în specialitatea arhitectură.
Ulterior, după cum am precizat mai sus, Hotărârea 873/2025 a Tribunalului Constanța a fost atacată în recurs atât de către investitorul imobiliar New Love Construct SA, cât și de Consiliul Local Constanța și de primarul orașului.
În această situație, rămâne de văzut ce se va întâmpla la termenul din februarie 2026, de la Curtea de Apel.
Autorizațiile eliberate de primărie pentru construcția din bulevardul Aurel Vlaicu
Potrivit informațiilor oficiale consultate de Ziarul Amprenta, prin Autorizația de construire nr. 1292 din 21 septembrie 2020, eliberată de Primăria Constanța la solicitarea companiei New Love Construct SA a fost încuviințată construirea unui imobil 2S+P+6E – „locuințe colective cu spații comerciale și birouri la parter“.
Autorizația a fost eliberată pentru adresa din bulevardul Aurel Vlaicu, nr. 305E și este valabilă, conform surselor oficiale, până pe 17 octombrie 2025.
Lucrările erau așteptate să dureze 36 de luni, potrivit autorizației.

La rândul său, Autorizația de construire 771 a fost eliberată de Primăria Constanța pentru „modificare proiect autorizat cu AC 1292/21.09.2020 prin supraetajare cu un nivel, în suprafață de maxim 20% din suprafața desfășurată a clădirii, conform Legii 50/1991, art. 2, alin. 4, lit. a1 și recompartimentări interioare, modificări fațade“.

Așa cum am precizat mai sus, hotărârea instanței de anulare a autorizațiilor a fost deja atacată în recurs, urmând acum ca judecătorii de la Curtea de Apel Constanța să ia decizia definitivă în cauză.
Cifrele New Love Construct SA, dezvoltatorul imobiliar din bulevardul Aurel Vlaicu
Potrivit listafirme.ro, platformă consultată pe 7 decembrie 2025, New Love Construct SA, dezvoltatorul imobiliar al proiectului din bulevardul Aurel Vlaicu, a fost înființată în anul 2019, are sediul social în Constanța, pe bulevardul Aurel Vlaicu, nr. 144 și se ocupă în principal de dezvoltare (promovare) imobiliară.
Asociați figurează, potrivit sursei citate, Cosmin Arion (al cărui nume se leagă și de Alcorex Building SRL, de Dominic Real Estate SRL, dar și de Mamaia North Investments SA, toate trei din Constanța) și Mihai Mădălin Goșiu.
Administrator al companiei figurează Mihai Mădălin Goșiu.
În 2024, New Love Construct SA a declarat un angajat, pierderi 96.272 de lei, datorii 5.760.615 lei, iar cifra de afaceri a fost zero.
De altfel, de la înființare, cifra de afaceri a fost constant zero, la fel ca numărul angajaților, care abia în anul 2023 a fost declarat ca fiind unul.

Sursa documentare: Portalul Național al Jurisprudenței www.rejust.ro, Portalul Instanțelor de Judecată, Portalul Primăriei Constanța
Sursa foto: Google Maps
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:






