Proprietarii unei case cu marchiză de pe bulevardul Tomis, la un pas să primească o mică avere pentru bunurile confiscate de comuniști! NEMULȚUMIRI

Justiție
Proprietarii unei case cu marchiză, cu parter și etaj, situată pe bulevardul Tomis din Constanța, confiscată de comuniști și transformată în proprietate a statului, sunt la un pas să primească o mică avere pentru bunurile preluate abuziv, însă procesul continuă după hotărârea favorabilă proprietarilor de drept ai imobilului pronunțată de Tribunalul Constanța.

Sursa foto: Primăria Constanța
Mai exact, procesul va continua la Curtea de Apel, în urma apelului declarat de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor împotriva hotărârii de acordare a unor despăgubiri de circa 200.000 de euro pentru casa de pe bulevardul Tomis.
Cazul a fost înregistrat ieri, 8 septembrie 2026, pe rolul Curții de Apel Constanța, la Secția I Civilă, iar dosarul urmează acum să fie repartizat aleatoriu unui complet de judecată din cadrul secției, care va stabili data primei înfățișări în proces.
Amintim, judecătorii de la Tribunalul Constanța au ajuns la concluzia că moștenitorii proprietarilor de drept sunt îndreptățiți să primească despăgubirile, dat fiind că bunurile nu mai pot fi restituite în natură.
Spus pe scurt, moștenitorii proprietarilor de drept ar urma să primească, potrivit hotărârii Tribunalului Constanța, o sumă de aproape 200.000 de euro pentru imobilul de pe bulevardul Tomis din Constanța, din zona intersecției de la Capitol, imobilul fiind compus din teren, construcție și anexe.
Cazul a ajuns ieri, 8 septembrie 2026, la Curtea de Apel Constanța după ce Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a atacat hotărârea de acordare a despăgubirilor.
Hoărârea primei instanțe a fost pronunțată la data de 23 martie 2026, de către judecătorii de la Secția I Civilă a Tribunalului Constanța.
Așa cum am precizat mai sus, imobilele situate pe bulevardul Tomis pentru care au fost dictate despăgubirile nu mai pot fi restituite în natură.
Judecătorii de la Tribunal au obligat Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor la plata unor despăgubiri de 959.188,19 lei, sumă ce echivalează cu aproape 200.000 de euro la cursul actual, adică peste 182.000 de euro.
Minuta hotărârii de acordare a despăgubirilor
Imobilul de pe bulevardul Tomis confiscat de comuniști era format, potrivit surselor oficiale consultate de Ziarul Amprenta, din teren, construcție cu parter și etaj și anexe, respectiv, beci, marchiză și magazie.

Tribunalul Constanța
Dosarul privind terenul din centrul Constanței a fost înregistrat pe rolul Tribunalului în anul 2024, în cauză Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor fiind pârâtă, iar moștenitorii proprietarilor de drept fiind reclamanții.
Iată minuta hotărârii din data de 23 martie 2026 a judecătorilor de la Tribunalul Constanța:
„Admite contestația formulată de reclamanții (…) şi (…), în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.
Dispune anularea în parte a Deciziei de compensare nr. 59604/11.12.2023, emisă de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, în ceea ce priveşte numărul punctelor de compensare stabilit.
Obligă pârâta să emită o nouă decizie în favoarea reclamanților prin care să acorde măsuri compensatorii în puncte cu privire la imobilul teren intravilan în suprafață de 252 mp situat în municipiul Constanţa, Bulevardul Tomis nr. 128, jud. Constanţa şi a construcției în suprafață totală de 139,91 mp (76,65 mp pater şi etaj în suprafață 64,26 mp) şi anexe reprezentate de beci în suprafață de 26,24 mp, marchiză în suprafață de 8,5 mp şi magazie în suprafață de 7,8 mp, în număr total de 959,188.19 puncte de compensare.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Tribunalul Constanţa-Secţia I civilă, sub sancțiunea nulității.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziţia părților prin mijlocirea grefei, astăzi, 23.03.2026.
Document: Hotarâre 23.03.2026“

Așa cum precizam și mai sus, hotărârea pronunțată în primă instanță de magistrații Tribunalului Constanța a fost atacată în apel de către reprezentanții Comisiei Naționale de Compensare a Imobilelor.
În această situație, dosarul a fost înaintat Curții de Apel Constanța, instanța de control judiciar în procesul pentru terenul și construcțiile de pe bulevardul Tomis, confiscate în timpul regimului comunist.
Hotărârea ulterioară a Curții de Apel cu privire la despăgubirile cuvenite pentru bunurile de pe bulevardul Tomis confiscate de regimul opresiv va fi cu atât mai importantă cu cât va fi defintivă.
Sursa foto 1: Google Maps
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:






