Radiografia financiară! Cum a ajuns compania UCG Construcții Ecologice SRL de la pierderi la afaceri de milioane: 2024, anul de aur: profit de 2,6 milioane de euro

Justiție
Celebra companie UCG Constructii Ecologice SRL, societate controlată de omul de afaceri Constantin Uda, dar și de Monica Ștefan, fosta soție a lui Gigi Valentin Ștefan, fost procuror general al Dobrogei, în colimatorul Parchetului General al României! Mai precis, în atenția magistratului Marius Iacob, procuror șef al Serviciului de urmărire penală din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care îi cercetează în stare de arest – încă din 15 mai 2026 – atât pe Gigi Valentin Ștefan (foto), fost procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, cât și pe Teodor Niță, procuror tot în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, în dosarul care cutremurat din temelii justiția din Constanța.
În concret, potrivit datelor oficiale consultate de Ziarul Amprenta, judecătorii au dispus, la cererea Parchetului General al României, luarea faţă de U.C.G. Construcții Ecologice SRL a măsurii preventive constând în „interzicerea încheierii de noi contracte sau alte acte juridice de tip act adițional la contractele deja existente, care să vizeze operațiuni cu deșeuri, inclusiv de comercializare a acestora, precum şi acte financiar – contabile subsecvente acestora sau alt tip de înscrisuri, de tip facturi, tichete de cântar, avize de însoțire a mărfii, chitanțe care au ca obiect activități relative la colectarea, sortarea şi valorificarea deșeurilor de către U.C.G. Construcții Ecologice S.R.L., orice alt tip de înscris încheiat în baza oricăror acte juridice de tip contractual, redactate sau încheiate ad-hoc cu privire la circuitul deșeurilor, pentru o perioadă de 60 de zile“.
Decizia judecătorilor (care poate fi citită integral AICI) nu este una definitivă.
În contextul deciziei judecătorilor, care afectează în mod direct activitatea U.C.G. Construcții Ecologice SRL, prezentăm în continuare o scurtă radiografie financiară a companiei vizată de anchetă, cu mențiunea că cel mai bun an al firmei a fost 2024, când cifra de afaceri declarată a fost de 31.107.304 de lei (aprox. 6,2 milioane de euro), iar profitul a fost de 13.264.181 de lei (aprox. 2,6 milioane de euro).

Astfel, potrivit listafirme.ro, site consultat la data de 9 august 2026, SC UCG Construcții Ecologice SRL a fost înființată în urmă cu 9 ani, de Gheorghe Gore, a avut sediul în municipiul Constanta, pe strada Făgetului, și se ocupa de închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate.
În 2020, Gheorghe Gore declară activitatea principală extracția pietrei ornamentale și a pietrei pentru construcții, extracția pietrei calcaroase, ghipsului, cretei și a ardeziei, iar închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate (care era activitate principală) a trecut în obiectul secundar de activitate al societății.
Harmonik Structures, reprezentată de Monica Ștefan deține asociat în UCG Construcții Ecologice SRL
La finele anului 2020, Gheorghe Gore decide cesionarea (la valoarea nominală) la prețul de 100 lei, a unui număr de 10 părți sociale, cu valoare nominală de 10 lei/parte socială, în valoare totală de 100 lei, către HARMONIK STRUCTURES SRL, cu sediul social în municipiul Constanța, bulevardul Mamaia, reprezentată de Monica Ștefan, care a devenit astfel nou asociat.
În prezent, UCG Construcții Ecologice SRL este controlată de omul de afaceri Constantin Uda, dar și de Monica Ștefan, în prezent se ocupă de extracția pietrei ornamentale și a pietrei pentru construcții, extracția pietrei calcaroase, ghipsului, cretei și a ardeziei.
Tot potrivit listafirme.ro, asociații UCG Construcții Ecologice SRL (respectiv Constantin Uda și Monica Ștefan) au decis, la finele anului 2025, completarea obiectului de activitate cu:
- fabricarea produselor din beton pentru construcții;
- fabricarea betonului;
- fabricarea mortarului;
- fabricarea altor articole din beton, ciment si ipsos;
- intermedieri în comertul cu material lemnos si materiale de construcții;
- activitati de închiriere și leasing cu autovehicule rutiere grele – excepție leasing;
- activitati de închiriere și leasing cu mașini și echipamente pentru construcții – excepție leasing;
- activitati de închiriere și leasing cu alte mașini, echipamente si bunuri tangibile n.c.a. – excepție leasing.
De asemenea, tot atunci, Constantin Uda și Monica Ștefan au mai decis deschiderea unui punct de lucru în localitatea Culmea, Ferma 4, C5, județul Constanța.
Radiografia financiară – 2024, cel mai bun an din istoria UCG Construcții Ecologice SRL
2017
Cifra de afaceri: 0 lei
Pierdere: 1.585 lei
Datorii: 62.750 lei
Angajați: 0
2018
Cifra de afaceri: 203.145 lei
Pierdere: 9.037 lei
Datorii: 2.652.926 lei
Angajați: 1
2019
Cifra de afaceri: 3.819.410 lei
Profit: 334.041 lei
Datorii: 5.748.741 lei
Angajați: 9
2020
Cifra de afaceri: 10.201.897 lei
Profit: 2.131.998 lei
Datorii: 10.653.400 lei
Angajați: 17
2021
Cifra de afaceri: 5.667.945 lei
Profit: 101.755 lei
Datorii: 13.139.577 lei
Angajați: 14
2022
Cifra de afaceri: 12.996.978 lei
Profit: 1.388.201 lei
Datorii: 18.271.055 lei
Angajați: 12
2023
Cifra de afaceri: 17.075.045 lei
Profit: 5.357.677 lei
Datorii: 19.898.293 lei
Angajați: 14
2024
Cifra de afaceri: 31.107.304 de lei
Profit: 13.264.181 lei
Datorii: 11.036.921 lei
Angajați: 14
2025
Cifra de afaceri: 28.054.023 lei
Profit: 9.586.872 lei
Datorii: 7.475.043 lei
Angajați: 13
Ștefan Monica și Uda Constantin mai apare în SC ONYX LAKE VIEW SRL, cu sediul pe bulevardul Mamaia, specializată în lucrări de construcții ale clădirilor rezidențiale și nerezidențiale, dar și în SC AQUA VIEW SRL, specializată tot în Lucrări de construcții ale clădirilor rezidențiale și nerezidențiale.
Amintim, procurorii Teodor Niță și Gigi Valentin Ștefan, de la Parchetul Curții de Apel Constanța, arestați din 15 mai 2026, cer să fie eliberați, iar o decizie în acest sens ar putea fi luată la data de 13 august 2026, atunci când judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție a României vor analiza solicitările celor doi magistrați din Constanța.
Conform legislației în vigoare în România, orice persoană se bucură de prezumția de nevinovăție. „Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă“ (Art. 4, alin. 1 Codul de procedură penală).
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:






