Răsturnare de situație în procesul deschis de Agenția de Integritate în contradictoriu cu Linica Stan, fosta șefă THR Marea Neagră!

Justiție
Răsturnare de situație, la Curtea de Apel Constanța, în procesul intentat de Agenția Națională de Integritate în contradictoriu cu Linica Stan, fosta șefă THR Marea Neagră!
După ce Tribunalul Constanța anulase cererea de chemare în judecată formulată de inspectorii Agenției de Integritate, magistrații Secției de Contencios administrativ și fiscal a Curții au decis că procesul trebuie să înceapă.
Hotărârea luată de Curtea de Apel cu privire la recursul declarat de inspectorii ANI pentru demararea procesului cu Linica Stan este definitivă, astfel că urmează ca dosarul să fie reînregistrat pe rolul Secției de Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța.
Amintim, în cauză, Agenția Națională de Integritate solicită anularea mai multor hotărâri adoptate de Consiliul Local Mangalia, acțiunea fiind deschisă de ANI în contradictoriu cu Linica Stan, Unitatea Administrativ Teritorială Mangalia prin Primar, dar și cu pârâtul Consiliul Local Mangalia.
Tribunalul Constanța arătase că este nevoie ca, în proces, Agenția Națională de Integritate să achite taxa de timbru judiciar aferentă cererii de anulare a hotărărilor, pentru ca aceasta să poată fi analizată de instanță, potrivit prevederilor legislative în vigoare.
În aceste condiții, cererea ANI fusese respinsă ca netimbrată în primă instanță.
Decizia Tribunalului Constanța a fost atacată în recurs de către reprezentanții Agenției Naționale de Integritate, Curtea de Apel Constanța, instanța de control judiciar în cauză, hotărând să admită recursul și să trimită dosarul înapoi la Tribunal, pentru ca procesul să poată începe.
Iată minuta Hotărârii 710/2025 prin care Curtea de Apel a stabilit că procesul deschis de ANI în contradictoriu cu Linica Stan poate începe:
„Admite recursul.
Casează în tot hotărârea recurată şi trimite cauza primei instanţei pentru continuarea judecăţii.
Definitivă.
Ponunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 13.11.2025.
Document: Hotarâre 710/2025 13.11.2025“

Așa cum precizam mai sus, în proces, la prima înfățișare desfășurată la Tribunalul Constanța, judecătorii puseseră în vedere ANI să timbreze cererea de chemare în judecată cu câte 50 de lei, potrivit legii, pentru fiecare hotărâre de consiliu pentru care solicita anularea, suma totală fiind de 450 de lei, conform încheierii.
La data de 13 mai 2025, instanța a admis în procesul în care Linica Stan este pârâtă excepția netimbrării cererii de chemare în judecată și au anulat-o.
Acum, în urma deciziei Curții de Apel Constanța, dosarul se va întoarce la Tribunal pentru începerea procesului propriu-zis.
Agenția de Integritate, proces cu Linica Stan, Consiliul Local și UAT Mangalia
Discuțiile se poartă în dosarul 8032/118/2024, înregistrat la sfârșitul lunii octombrie 2024 pe rolul Tribunalului Constanța, cauză în care Agenția Națională de Integritate solicită anularea mai multor hotărâri adoptate de Consiliul Local Mangalia.
Acțiunea este deschisă de ANI în contradictoriu cu Linica Stan, Unitatea Administrativ Teritorială Mangalia prin Primar, dar și cu pârâtul Consiliul Local Mangalia.
Iată minuta hotărârii de anulare a acțiunii, pronunțată de judecătorii Tribunalului, dar casată ulterior de Curtea de Apel:
„Admite excepţia netimbrării invocată din oficiu.
Anulează ca netimbrată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Agenția Națională de Integritate, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local al Municipiului Mangalia, Unitatea Administrativ Teritorială Mangalia prin Primar, Stan Linica.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Constanţa – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 13.05.2025“.

Ulterior, această hotărâre a fost atacată în recurs de către Agenția Națională de Integritate, astfel că dosarul a fost înaintat Curții de Apel Constanța, care a admis recursul, după cum precizam mai sus.

Linica Stan, CL Mangalia și UAT Mangalia, pârâți în proces
În acesta proces, ANI a chemat-o în judecată pe Linica Stan, alături de Consiliul Local Mangalia și de UAT Municipiul Mangalia.
Obiectul dosarului este reprezentat de o acțiune în constatare cu privire la mai multe acte administrative, respectiv mai multe hotărâri ale CL Mangalia, în speță fiind vorba despre HCL Mangalia 30/2020, HCL 54/2020, HCL 164/2020, HCL 222/2020, HCL 365/2020, HCL 55/2021, HCL 103/2021, HCL 184/2021, HCL 201/2021, HCL 9/2022 și HCL 39/2022.
Potrivit datelor oficiale, toate hotărârile de consiliu local la care se face referire în acțiunea demarată de Agenția Națională de Integritate în contradictoriu cu Linica Stan și municipalitatea din Mangalia vizează bugetul de venituri și cheltuieli al Municipiului Mangalia pentru anii 2020, 2021 și, respectiv, 2022:
- HCL 30/18.02.2020 aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Municipiului Mangalia pentru anul 2020
- HCL 54/2020 – privind rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al Municipiului Mangalia pentru anul 2020
- HCL 164/2020 – privind rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al Municipiului Mangalia pentru anul 2020
- HCL 222/2020 – privind rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al Municipiului Mangalia pentru anul 2020
- HCL356/2020 – privind rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al Municipiului Mangalia pentru anul 2020
- HCL 55/2021 – privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Municipiului Mangalia pentru anul 2021
- HCL 103/2021 – privind rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al Municipiului Mangalia pentru anul 2021
- HCL 184/2021 – privind rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al Municipiului Mangalia pentru anul 2021
- HCL 201/20.12.2021 privind rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al Municipiului Mangalia pentru anul 2021
- HCL 9/2022 – privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al Municipiului Mangalia pentru anul 2022
- HCL 39/2022 – privind rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al Municipiului Mangalia pentru anul 2022
Incompatibilitate, spune ANI
După cum arătam în edițiile anterioare, la începutul lunii octombrie 2024, Linica Stan a fost acuzată de incompatibilitate de către Agenția Națională de Integritate, inspectorii arătând că aceasta exercită simultan cu funcția de membru în Consiliul de Administrație al Spitalului Municipal Mangalia și o funcție de conducere în cadrul unui partid politic.
Conform ANI, Linica Stan, consilier local în Mangalia „se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 27 iunie 2021, întrucât, exercită simultan cu funcția de membru în Consiliul de Administrație al Spitalului Municipal Mangalia și o funcție de conducere în cadrul unui partid politic“.
„Astfel, persoana evaluată a încălcat prevederile art. 187, alin. (1) și alin. (13) și art. 178, alin. (1), lit. f) din Legea nr. 95/2006“, au explicat inspectorii de integritate.
Raportul ANI poate fi contestat în instanță de către Linica Stan.
Conflict de interese administrativ, au spus inspectorii de integritate
Cu aceeași ocazie, reprezentanții agenției au mai amintit că, anul trecut, pentru Linica Stan s-a constatat și conflictul de interese administrativ.
„Menționăm faptul că, la data de 13 aprilie 2023, Agenția Națională de Integritate a constatat și conflictul de interese administrativ în cazul lui Stan Linica, întrucât, în calitate de consilier local a participat la deliberarea și adoptarea unor Hotărâri ale C.L. prin care au fost alocate sume de bani din bugetul local către o asociaţie de utilitate publică. Printre membrii fondatori ai acestei Asociații se află și o organizație al cărei președinte este persoana evaluată, precum și o societate la care soțul și fiul acesteia, dețin calitatea de unic asociat și administrator. Prin adoptarea acestor Hotărâri ale C.L. s-a creat un avantaj patrimonial pentru aceste două entități“, se arată în comunicatul ANI.
„Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 70 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu prevederile art. 228, alin.(1), lit. a), b) și f) din O.U.G. nr. 57/2019“, au mai spus inspectorii de integritate.
Trebuie menționat că raportul din 2023 al ANI a fost contestat în instanță de către Linica Stan, dar Curtea de Apel Constanța a respins acțiunea, în luna mai 2024, decizia putând fi atacată în apel.
Acum, rămâne de văzut ce hotărârea va lua Tribunalul Constanța în procesul deschis de Agenția Națională de Integritate, după analizarea tuturor documentelor ce vor fi depuse la dosarul cauzei și ascultarea tuturor argumentelor părților din proces.
Sursa foto 1: Facebook.com
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:





