Scene ȘOCANTE într-o parcare din Constanța! Mămică atacată sub ochii copiilor de un bărbat care își făcea nevoile în văzul tuturor. Incredibil cum s-a terminat totul

Justiție
Răsturnare de situație, la Curtea de Apel Constanța, într-un dosar penal în care un bărbat este acuzat că ar fi atacat, într-o parcare din oraș, o femeie, care se afla alături de copii, în sensul că ar fi atins-o pe aceasta cu mâna în zona intimă, iar ulterior i-ar fi provocat distrugeri cu piciorul în partea din față a autoturismului.
Inițial, bărbatul a fost condamnat, de Judecătoria Constanța, la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 5.000 lei (100 zile-amendă x 50 lei suma corespunzătoare unei zile-amendă), pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere. Totodată, instanța a atras atenția inculpatului că neexecutarea cu rea-credinţă a amenzii penale, în tot sau în parte, va impune înlocuirea acesteia cu un număr corespunzător de zile cu închisoare.
Solutia pe scurt: În baza art. 253 alin. 1 C.pen., raportat la art. 396 alin. 1, 2 și 10 C.pr.pen., condamnă inculpatul (…), la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 5.000 lei (100 zile-amendă x 50 lei suma corespunzătoare unei zile-amendă), pentru săvârțirea infracțiunii de distrugere. În baza art. 63 alin. 1 C. pen., atrage atenţia inculpatului că neexecutarea cu rea-credinţă a amenzii penale, în tot sau în parte, va impune înlocuirea acesteia cu un număr corespunzător de zile cu închisoare. În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen., cu referire la art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) C. pen., și art. 1357 C. civ., respinge acţiunea civilă exercitată de partea civilă (…), ca neîntemeiată. În baza art. 274 alin. (1) C.pr.pen., obligă inculpatul (…) la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 1.600 lei, din care suma de 600 lei aferentă urmăririi penale, iar suma de 1.000 lei aferentă fazei camerei preliminare și judecății Cu drept de apel în termen de 10 de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Constanţa. Pronunțată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 25.09.2025.
Ieri, 16 martie 2026, Curtea de Apel Constanța a anulat decizia Judecătoriei Constanța și a decis încetarea procesului penal început împotriva inculpatului, pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, ca urmare a intervenirii prescrip?iei răspunderii penale.

Curtea de Apel Constanța
Decizia Curții de Apel Constanța este definitivă.
Solutia pe scurt: I. În temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, admite apelul inculpatului R.I. împotriva sentinţei pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul penal. II. În temeiul art. 423 alin. (1) din Codul de procedură penală, desfiinţează în parte sentința apelată şi, rejudecând, dispune: 1. În temeiul art. 396 alin. (6) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, încetează procesul penal început împotriva inculpatului R.I. (….), pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere – faptă prevăzută de art. 253 alin. (1) din Cod penal, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale. 2. Înlătură din cuprinsul sentinței apelate dispozițiile privind condamnarea inculpatului R.I. la pedeapsa la pedeapsa de 5.000 lei amendă penală, pentru săvârșirea infracţiunii de distrugere – faptă prevăzută de art. 253 alin. (1) din Cod penal, precum și dispozițiile privind atenționarea inculpatului asupra dispozițiilor art. 63 din Codul penal, privind înlocuirea amenzii cu pedeapsa închisorii în caz de neexecutare cu rea-credinţă a pedepsei amenzii penale. 3. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate, care nu contravin prezentei decizii, respectiv cele referitoare la soluționarea laturii civile și la obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare în valoare totală de 1.600 lei. III. Cheltuielile judiciare suportate de stat pentru judecata în apel rămân în sarcina statului, potrivit art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală. Definitivă. Pronunțată la data de 16 martie 2026, după redactare, prin punerea la dispoziţie cu mijlocirea grefei, conform art. 405 din Codul de procedură penală.
Povestea detaliată
Așa cum arătam și mai sus, inculpatul este acuzat că, în ianuarie 2021, ar fi atacat, într-o parcare din oraș, zona Tomis Nord, o femeie, care se afla alături de copii, în sensul că a atins-o pe aceasta cu mâna în zona intimă, iar ulterior i-a provocat distrugeri cu piciorul în partea din față a autoturismului.
În fața anchetatorilor, femeia a declarat că, în ziua respectivă, a ieșit din scara blocului, fiind însoțită de copiii săi minori, iar un individ i-a spus să rămână pe loc, deoarece acesta își făcea nevoile fiziologice.
Totodată, victima le-a mai spus oamenilor legii s-a oprit și după ce individul și-a terminat nevoile și-ar fi cerut scuze și i-ar fi spus că a băut și că are nervi pe o anumită persoană.
Ea și-a continuat drumul spre autoturism, după care a introdus copii în acesta și s-a așezat pe scaunul șoferului.
Într-un anumit moment, inculpatul s-a apropiat de femeie, i-a pus mâna dreaptă în jurul gâtului, iar cu mâna stângă a tras-o spre exterior, fără să o scoată din mașină, mai susțin anchetatorii.
Tot potrivit acestora, mămica s-a tras pe scaunul din dreapta sa și inculpatul, fiind în stare de ebrietate a căzut peste ea, moment în care a ripostat, în sensul că l-a împins cu mâinile și l-a lovit cu genunchiul.
Bărbatul a început să tragă de haina femeii și de pantaloni, respectiv din partea din față, zona intimă, iar aceasta a început să țipe deoarece s-a speriat, în acel moment au început și copiii ei să plângă și să țipe, după cum se arată la dosarul cauzei.
În momentul în care era peste ea, individul ar fi încercat să o pupe pe gură pe femeie, dar nu a reușit.
Femeia a mai spus că l-a împins sau l-a lovit pe agresor și că acesta a ieșit din mașină, moment în care a început să tragă de portieră, cu intenția de a o scoate din mașină.
În continuare, după ce inculpatul a ieșit din mașină, femeia a închis portiera și a blocat-o.
Persoana vătămată a mai precizează că în același timp inculpatul îi lovea cu pumnul și cu picioarele în toată partea stângă și dreaptă a mașinii.
Fiind audiat, bărbatul a declarat referitor la infracțiunea ce i-a fost reținută în sarcină, că o recunoaște și regretă producerea acesteia.
Suspectul a precizat că în ziua de 13.01.2021, în jurul orei 16.30, în timp ce se afla în fața blocului, în parcare, a avut o divergență cu o vecină și i-a lovit acesteia aripa autoturismului cu piciorul.
Mai departe, individul a declarat că nu știe dacă i-a provocat avarii la autoturism, dar și că este de acord să presteze muncă în folosul comunităţii.
Așa cum arătam și mai sus, ieri, Curtea de Apel Constanța a anulat decizia de condamnarea a Judecătoriei Constanța și a decis încetarea procesului penal început împotriva inculpatului, pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
Caz închis!
Trimiterea în judecată reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Sursa text: portal instanțe de judecată și rejust.ro
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:





