Serviciul de Probațiune Constanța, acțiune pentru reducerea riscului de repetare a comportamentului infracțional: În siguranță la volan. Stop Accidentelor!

Justiție
Reprezentantul Serviciului de Probațiune Constanța alături de specialiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră și Serviciului Siguranță Școlară și Prevenirea Criminalității, au desfășurat, în perioada 03.09.2026 – 24.09.2026, în cadrul Centrului Multifuncțional din cadrul Secției Exterioare Valu lui Traian – Penitenciarul Poarta Albă Constanța, programul de reintegrare socială „În siguranță la volan. Stop Accidentelor!“.
Programul urmărește prevenirea și reducerea riscului de repetare a comportamentului infracțional, prin conștientizarea situațiilor de risc și a consecințelor pe care încălcarea normelor de circulație le poate avea atât asupra celor implicați în accidente rutiere, cât și asupra familiilor și comunității.
Supravegherea persoanelor sancționate pentru infracțiuni la regimul rutier reprezintă o pondere importantă în activitatea serviciilor de probațiune.
În cadrul Serviciului de Probațiune Constanța, dintr-un total de peste 2750 de dosare de probațiune active, peste 65% din cazuri vizează infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, infracțiuni de vătămare corporală sau infracțiuni de ucidere din culpă, în situațiile în care acestea au fost săvârșite ca urmare a producerii unor accidente rutiere.
La ultima sesiune a programului a participat și un reprezentant din partea penitenciarului Poarta Albă Constanța, precum și o persoană deținută în cadrul unității penitenciare, având ca obiectiv conștientizarea, de către participanți, a consecințelor faptelor care încalcă legislația rutieră, inclusiv a riscului de executare a unei pedepse în regim de detenție în cazul repetării comportamentului infracțional.
Discuțiile au urmărit, de asemenea, evidențierea beneficiilor respectării normelor legale și ale menținerii libertății, inclusiv posibilitatea persoanelor condamnate de a se reintegra în comunitate fără a fi supuse privării de drepturi fundamentale ca urmare a executării unei pedepse în detenție.
Prin astfel de programe, Serviciul de Probațiune Constanța, alături de instituțiile partenere din comunitate, urmărește dezvoltarea activităților de prevenție și creșterea gradului de conștientizare cu privire la responsabilitatea participanților la trafic.
Inițiativele de acest tip au ca obiectiv reducerea riscului de repetare a comportamentelor infracționale și contribuie la promovarea unui climat de siguranță în comunitate.
Serviciul de Probațiune Constanța își propune să continue, împreună cu partenerii instituționali, activitățile de prevenție și reintegrare socială, cu accent pe responsabilizarea persoanelor care au săvârșit infracțiuni și pe diminuarea riscului de repetare a acestora.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:





