SURSE Anunț important în dosarul foștilor șefi din Vama Constanța: DNA l-ar vrea arestat și pe Gudu Christian, nu doar pe Parfenie Octavian. Când se va decide totul

Justiție
Judecătorii de la Curtea de Apel București au fixat data la care vor analiza contestațiile formulate în dosarul în care procurorii DNA îl acuză pe Parfenie Octavian Lică, fostul șef al Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud din cadrul Autorității Vamale Române – Direcția Regională Vamală București, de luare de mită în formă continuată (șase acte materiale), iar pe Gudu Christian, fostul adjunct al șefului Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud din cadrul Autorității Vamale Române – Direcția Regională Vamală București, de complicitate la luare de mită în formă continuată (două acte materiale).
Amintim, vineri, 06 martie 2026, judecătorul Cosmin Leancă, de la Tribunalul București, a decis măsura arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile față de Parfenie Octavian Lică.
În același timp, instanța a decis măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, față de Gudu Christian, fratele fostului deputat Michael Gudu, actual președintele Organizației municipale PNL Tulcea.
Potrivit datelor noastre, decizia Tribunalului București a fost contestată atât de către procurorii DNA, cât și de către cei doi inculpați, la Curtea de Apel București, instanță care va lua o decizie definitivă în dosar săptămâna viitoare, mai precis marți, 17 martie 2026.
„Între 100 și 350 de euro pentru fiecare container importat“
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
„În data de 24 noiembrie 2025, inculpatul Parfenie Octavian-Lică, în calitatea menționată anterior, ar fi pretins, prin intermediul unei alte persoane, de la administratorul unei societăți comerciale care desfășura activități în Portul Constanța, sume de bani cuprinse între 100 și 350 de euro pentru fiecare container importat.
Aceste sume ar fi fost solicitate în schimbul promisiunii că formalitățile vamale aferente importurilor de mărfuri transportate în respectivele containere se vor desfășura cu prioritate și fără dificultăți.
Astfel, în perioada decembrie 2025 – martie 2026, inculpatul Parfenie Octavian-Lică ar fi primit, prin intermediul aceleiași persoane (colaborator în cauză), suma totală de 15.100 de euro pentru facilitarea acestor proceduri.
În două dintre situații, inculpatul Parfenie Octavian-Lică ar fi fost sprijinit de inculpatul Gudu Christian.
Celor doi inculpați li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile penale, în conformitate cu prevederile art. 309 din Codul de procedură penală.
La data de 06 martie 2026, cei doi inculpați vor fi prezentați Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
În cauză, se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție“.
Dosarul este instrumentat de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție.
Potrivit datelor noastre, în cauză ar fi fost efectuate și o serie de interceptări din care ar fi reieșit că s-ar fi perceput între 300-700 euro/dolari pentru fiecare container cu marfă, pentru urgentarea actelor și pentru ca mărfurile să fie subevaluate sau duse până la limita inferioară a prețurilor:
Suspect: Totul este în euro! Nu vreau dolari, nu vreau nimic! Nu vrem dolari, nu vrem nimic! Numai euro, euro, euro!
Martor: Fiecare vineri primește.
Suspect: Și din urmă îmi dai ceva, să dai să…?
Martor: Începând de azi!
Martor: Începem cu 300 de euro. Te rog. Te rog din tot sufletul! (…) Te iubesc mult! Nu…
Suspect: Și eu! Și eu te iubesc!
Martor: Lasă-mă un pic!
Suspect: Și eu te iubesc!
Martor: Un pic lasă-mă!
Suspect: Și io te iub… io te iubesc mai mult!
Martor: Ascultați-mă…
Suspect: Și vreau să te iubesc mai mult!
(…)
Conform legislației în vigoare în România, orice persoană se bucură de prezumția de nevinovăție. „Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă“ (Art. 4, alin. 1 Codul de procedură penală).
Sursa foto: DNA
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:







