SURSE Iată cine va decide azi libertatea procurorilor Niță – Ștefan, doi dintre cei mai cunoscuți magistrați din Constanța!

Justiție
Zi decisivă în dosarul în care Gigi Valentin Ștefan, fost procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, și Teodor Niță (foto), procuror tot în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, sunt cercetați în stare de arest preventiv!
Dosarul este instrumentat de magistratul Marius Iacob, procuror șef al Serviciului de urmărire penală din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care azi, 3 august 2026, va cere la Înalta Curte de Casație și Justiție a României menținerea în stare de arest preventiv a celor doi magistrați din Constanța.
Potrivit datelor noastre, libertatea procurorilor Gigi Valentin Ștefan și Teodor Niță va fi decisă de judecătoarea Anca Barbu, de la Înalta Curte de Casație și Justiție a României.
De menționat oricare va fi decizia de azi, aceasta va putea fi contestată.
Nu este pentru prima dată când procurorii Gigi Valentin Ștefan și Teodor Niță se vor afla în atenția judecătoarei Anca Barbu, de la Înalta Curte.

Procurorii Teodor Niță și Gigi Valentin Ștefan au fost arestați preventiv de judecătoarea Luminiţa Criştiu Ninu, de la Înalta Curte de Casație și Justiție, pe data de 15 iunie 2026.
Procurorii Teodor Niță și Gigi Valentin Ștefan au contestat mandatele de arestare preventivă emise pe numelor de judecătoarea Luminiţa Criştiu Ninu!
Fără succes.
În contestație, judecătoarele Simona Cristina Crăciunoiu și Valerica Voica, de la Înalta Curte, au decis menținerea celor doi magistrați în arest.
Trebuie menționat că procurorul Teodor Niță a fost la un pas de libertate, în cazul său existând o opinie separată, formulată de judecătoarea Anca Barbu, tot de la Înalta Curte, pentru admiterea contestației sale, respingerea propunerii de arestare în cazul său și eliberarea de îndată a procurorului Teodor Niță.
Așadar, rămâne de văzut ce va decide azi Înalta Curte.
Potrivit datelor oficiale, Gigi Valentin Ștefan este suspectat de trafic de influență, și de trafic de influență, în formă continuată (multiple acte materiale), Teodor Niță este acuzat de instigare la abuz în serviciu, dar și de șantaj, iar Daniel Learciu, fost consilier județean PSD Constanța și director al Oficiului Judeţean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale – Constanța, arestat în același dosar, este acuzat de cumpărare de influență, în formă continuată (4 acte materiale).

Amintim, zilele trecute, procurorii din cadrul Parchetului General, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția de Investigare a Criminalității Economice, au efectuat un număr de 11 percheziții domiciliare pe raza județului Constanța.
Activitățile procesuale au fost desfășurate la domiciliile a trei persoane fizice și la sediile sociale a zece persoane juridice.
Procurorii din cadrul Parchetului General al României au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale fața de o persoană juridică, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de colectarea, transportul sau valorificarea de deşeuri, inclusiv controlul acestor operaţiuni şi întreţinerea ulterioară a spaţiilor de eliminare, inclusiv acţiunile întreprinse de comercianţi sau brokeri în procesul de gestionare a deşeurilor, cu încălcarea dispoziţiilor legale în domeniu, îngroparea deşeurilor şi abandonarea, aruncarea şi/sau ascunderea deşeurilor.
Potrivit presei centrale, firma în cauză ar fi SC U.C.G. Constructii Ecologice SRL, societate controlată de omul de afaceri Constantin Uda, dar și de Monica Ștefan, fosta soție a lui Gigi Valentin Ștefan, fost procuror general al Dobrogei.
Conform legislației în vigoare în România, orice persoană se bucură de prezumția de nevinovăție. „Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă“ (Art. 4, alin. 1 Codul de procedură penală).
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:







