SURSE Vameșul Octavian Lică Parfenie, ședință importantă la tribunal! Fostul șef al Vămii Agigea ar putea fi eliberat

Justiție
Zi decisivă în instanță azi, 31 martie 2026, pentru Octavian Lică Parfenie, la data presupusei fapte șef al Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud din cadrul Autorității Vamale Române – Direcția Regională Vamală București!
Parfenie este cercetat în stare de arest preventiv de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, pentru presupusa a săvârșire a infracțiunii de luare de mită în formă continuată (șase acte materiale).
Tot în acest dosar, Christian Gudu, la data presupusei fapte adjunct al șefului Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud din cadrul Autorității Vamale Române – Direcția Regională Vamală București, este cercetat de DNA, sub control judiciar, pentru presupusa săvârșire a infracțiunii de complicitate la luare de mită în formă continuată (două acte materiale).
Surse aproapiate anchetei au precizat pentru Ziarul Amprenta că azi, 31 martie 2026, b, la data presupusei fapte șef al Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud, va fi adus în fața judecătorilor de la Tribunalul București pentru a analiza cererea procurorilor DNA privind prelungirea măsurii arestării preventive.
Oricare va fi decizia Tribunalului București, aceasta va putea fi contestată la instanța superioară, respectiv la Curtea de Apel București.

Octavian Lică Parfenie și Christian Gudu au fost reținuți de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție pentru 24 de ore, începând cu datele de 05 martie 2026, respectiv 06 martie 2026.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
„În data de 24 noiembrie 2025, inculpatul Parfenie Octavian-Lică, în calitatea menționată anterior, ar fi pretins, prin intermediul unei alte persoane, de la administratorul unei societăți comerciale care desfășura activități în Portul Constanța, sume de bani cuprinse între 100 și 350 de euro pentru fiecare container importat. Aceste sume ar fi fost solicitate în schimbul promisiunii că formalitățile vamale aferente importurilor de mărfuri transportate în respectivele containere se vor desfășura cu prioritate și fără dificultăți.
Astfel, în perioada decembrie 2025 – martie 2026, inculpatul Parfenie Octavian-Lică ar fi primit, prin intermediul aceleiași persoane (colaborator în cauză), suma totală de 15.100 de euro pentru facilitarea acestor proceduri.
În două dintre situații, inculpatul Parfenie Octavian-Lică ar fi fost sprijinit de inculpatul Gudu Christian.
Celor doi inculpați li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile penale, în conformitate cu prevederile art. 309 din Codul de procedură penală.
La data de 06 martie 2026, cei doi inculpați vor fi prezentați Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
În cauză, se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție“.

Tribunalul Bucuresti
La data de 06 martie 2026, ca urmare a propunerii de arestare preventivă solicitată de procurorii anticorupție, judecătorii din cadrul Tribunalului București au decis măsura arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile față de Octavian Lică Parfenie.
În același timp, judecătorii au decis măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, față de Christian Gudu.
Cel din urmă este fratele fostului deputat Michael Gudu, actual președintele Organizației municipale PNL Tulcea.
Decizia Tribunalului București a fost menținută și de judecătorii de la Curtea de Apel București.
Conform legislației în vigoare în România, orice persoană se bucură de prezumția de nevinovăție. „Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă“ (Art. 4, alin. 1 Codul de procedură penală).
Sursa foto: Facebook
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:






