za-logo

Ne puteți urmări pe:

  • Acasă
  • Știrile zilei
  • Administrație locală
  • Politic
  • Justiție
  • Economie
  • Cultură
  • Tinerii excepționali ai Constanței
  • Învățământ
  • Sport
  • Sănătate
  • Agricultură
  • Externe
  • Locuri de muncă
  • Imobiliare
  • Showbiz
  • Anunțuri

Ne puteți urmări pe:

Acasă » Justiție » Suspans PRELUNGIT pentru afaceriștii de la Doris Trading SRL: Judecătorii au nevoie de mai mult timp să decidă cine va câștiga procesul. Este vizat terenul pe care primăria-l vinde cu 280.000 de euro

Suspans PRELUNGIT pentru afaceriștii de la Doris Trading SRL: Judecătorii au nevoie de mai mult timp să decidă cine va câștiga procesul. Este vizat terenul pe care primăria-l vinde cu 280.000 de euro

Suspans PRELUNGIT pentru afaceriștii de la Doris Trading SRL: Judecătorii au nevoie de mai mult timp să decidă cine va câștiga procesul. Este vizat terenul pe care primăria-l vinde cu 280.000 de euro
Sursa foto: Facebook.com / Primăria Constanța

Justiție

18.10.2026

De către Cecilia Zagoneanu

Suspans prelungit la Tribunalul Constanța pentru familia Ștefănescu din oraș, ce deține compania Doris Trading SRL, judecătorii Secției de Contencios administrativ și fiscal a instanței amânând din nou pronunțarea unei hotărâri pe care afaceriștii o așteaptă încă de la începutul lunii trecute, procesul vizând un teren aflat în centrul Constanței pe care primăria îl vinde cu circa 280.000 de euro.

Potrivit surselor oficiale consultate de Ziarul Amprenta, noul termen pentru pronunțarea hotărârii fiind acum anunțat pentru finele lunii, respectiv, la data de 30 octombrie 2026.

Așteptarea verdictului pare cu atât mai lungă pentru afaceriști cu cât procesul a fost intentat încă din anul 2023, când compania Doris Trading SRL a acționat în instanță Consiliul Local Constanța în legătură cu un teren de 578 mp din centrul orașului, teren pe care compania are un depozit și pe care primăria îl vinde cu 277.440 de euro fără TVA.

În speță, este vorba despre un teren situat pe strada Avram Iancu, nr. 31, în centrul Constanței.

Pronunțarea, la sfârșitul lunii

Magistrații de la Tribunalul Constanța, Secția de Contencios administrativ și fiscal a instanței, cărora li s-au adresat afaceriștii de la Doris Trading SRL, solicitând anularea hotărârii de consiliu local în care este prevăzut prețul terenului, au amânat vineri, 16 octombrie 2026, pronunțarea verdictului în cauză.

Instanța a ajuns la concluzia că are nevoie de mai mult timp pentru deliberări, astfel că pronunțarea verdictului a fost amânată pentru începutul lunii viitoare, mai precis, pentru data de 30 octombrie 2026.

Hotărârea pe care o vor lua în proces judecătorii de la Tribunalul Constanța va putea fi ulterior atacată în recurs de către părțile care se arată nemulțumite.

În cazul în care se va declara recurs, dosarul va fi înaintat Curții de Apel Constanța, instanța de control judiciar, care va lua decizia definitivă în cauză.

Discuțiile se poartă în dosarul 7724/118/2023, caz înregistrat pe data de 13 noiembrie 2023 pe rolul Tribunalului Contanța, la Secția de Contencios administrativ și fiscal, la data de 13 noiembrie 2023, părți în cauză fiind compania Doris Trading SRL, în calitate de reclamant și, respectiv, pârâtul Consiliul Local al Municipiului Constanța.

Obiectul dosarului este reprezentat de o cerere de anulare a unui act administrativ, în speță fiind vizată HCL 128/30.03.2023.

Cazul s-a judecat la Tribunalul Constanța, când instanța s-a retras pentru deliberări, anunțând inițial că verdictul va fi pronunțat la data de 18 septembrie 2026, însă verdictul a fost ulterior amânat, întrucât judecătorii au ajuns la concluzia că au nevoie de mai mult timp pentru deliberări, astfel că pronunțarea este acum așteptată la data de 30 octombrie 2026.

Așa cum precizam mai sus, hotărârea pe care o vor lua în cauză judecătorii de la Tribunalul Constanța va putea fi ulterior atacată în recurs, la Curtea de Apel Constanța, instanța de control judiciar în proces, care va lua decizia definitivă.

Doris Trading SRL proces Consiliul Local Constanța

Hotărârea atacată de Doris Trading SRL

Potrivit informațiilor oficiale, HCL Constanța nr. 128 din 30 martie 2023 vizează „aprobarea vânzării prin licitație publică, a caietului de sarcini, a fișei de date a procedurii, precum și a raportului de evaluare ce stabilește prețul minim de pornire a vânzării terenului în suprafață de 578 mp, situat în municipiul Constanța, strada Avram Iancu, nr. 31, identificat cu număr cadastral 211948, proprietatea privată a municipiului Constanța, aferent construcției C1-Depozit-Parter, cu respectarea dreptului de preempțiune al societății Doris Trading SRL“.

Doris Trading SRL HCL

Se menționează astfel în Articolul 1 al HCL atacate de Doris Trading SRL, că „se aprobă vânzarea prin licitație publică a terenului în suprafaţă de 578 mp, situat în municipiul Constanța, str.Avram Iancu nr.31, identificat cu număr cadastral 211948, carte funciară nr.211948, proprietatea privată a municipiului Constanţa, aferent construcției C1-Depozit-Parter, cu respectarea dreptului de preempțiune al societății DORIS TRADING S.R.L pentru reglementarea urbanistică prevăzută în certificatul de urbanism nr.568/22.02.2023“.

În continuare, Articolul prevede: „Consiliul local al municipiului Constanţa îşi însuşeşte raportul de evaluare nr.A.E.C.85/03.03.2023 al societății A.E.C Consulting S.R.L, înregistrat la Primăria municipiului Constanţa sub nr.46315/07.03.2023, ce stabileşte prețul de vânzare respectiv prețul minim de pornire a licitației publice pentru bunul imobil teren identificat la art.1 în sumă de 277.440 euro fără TVA, anexa nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre“.

Hotărârea Consiliului Local Constanța atacată de compania Doris Trading SRL poate fi consultată în cele ce urmează:

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

Cifrele Doris Trading SRL

Potrivit listafirme.ro, platformă consultată la data de 18 septembrie 2026, compania Doris Trading SRL a fost înființată în anul 1992, are sediul social în Constanța, pe bulevardul Aurel Vlaicu, nr. 135 și se ocupă în principal de comerț cu ridicata al aparatelor electrice de uz gospodăresc, al aparatelor de radio și televizoarelor.

Conform sursei citate, în Topul Firmelor 2025, compania deține Locul 1 în Top Afaceri România Microîntreprinderi, județul Constanța, în domeniul Comerț cu ridicata al aparatelor electrice de uz gospodăresc, al aparatelor de radio și televizoarelor.

Asociați figurează Sorin Ștefănescu (al cărui nume se leagă și de Tonis Trade SRL, Marck Leasing IFN SA și Tovi Instal SRL), Dragoș Florin Ștefănescu (al cărui nume se leagă și de Marck Leasing IFN SA, Tonis Trade SRL și Millennial.Tech SRL), Iulia Oana Florea (al cărei nume se leagă și de Tonis Trade, P & R Cont Solutions SRL, Marck Leasing IFN SA, Sial Com 2000 SRL și Model Constanta SA) și Emilia Mirela Ștefănescu (al cărei nume se leagă și de Marck Leasing IFN SA, LDK Conditioner SRL, Tovi Instal SRL și M & G Leader Imobiliare SRL).

Administrator al Doris Trading SRL figurează Sorin Ștefănescu.

În 2025, Doris Trading SRL a declarat patru angajați, profit 1.184.631 de lei, datorii 9.474.028 lei și cifra de afaceri 3.992.824 de lei.

Doris Trading SRL

Sursa foto 1: Facebook.com

OBSERVAȚII:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Citește și:

Iată ce s-a întâmplat în procesul pentru locurile de veci din Constanța, intentat de compania care administrează Cimitirul Municipal! Sunt vizate redevențele și investițiile din cimitire

Etichete:

  • Doris Trading familia Ștefănescu
  • Doris Trading SRL
  • Doris Trading SRL strada Avram Iancu
  • Doris Trading Tonis Trade
Articole similare

Justiție

Cauze! Opal Construct SRL, una dintre cele mai puternice firme de construcții din Constanța, în insolvență. Dosarul, amânat pentru anul viitor 18.10.2026

Judecătorii de la Tribunalul Constanța au stabilit un nou termen (al 23-lea) în dosarul privind insolvența companiei Opal Construct SRL, una dintre cele mai puternice firme de construcții din Constanța! Opal Construct a avut în derulare numeroase contracte dintre care …

Justiție

Incredibil! Femeie din Constanța, bătută în cap cu o ICOANĂ de argint! Iată cine este agresorul și ce condamnare a primit 18.10.2026

Un bărbat din Constanța a fost condamnat definitiv după ce, într-un moment de furie necontrolată, și-a bătut fosta soție cu o icoană în cap. Pe lângă sentința de condamnare, judecătorii au decis obligarea constănțeanului să-i achite fostei soții aproape 5000 …

Justiție

Cernavodă: război în instanță pe bani grei. CNE vrea peste 1,2 milioane de euro de la Utilități Publice SRL, societatea primăriei! Ce spune primaru... 17.10.2026

Proces cu miză de milioane de euro la Tribunalul Constanța, instanță căreia s-a adresat Societatea Națională Nuclearelectrica SA pentru a primi o sumă ce depășește echivalentul a circa 1,27 de milioane de euro de la Utilități Publice SRL Cernavodă, societatea …

De la același autor

Justiție

Suspans PRELUNGIT pentru afaceriștii de la Doris Trading SRL: Judecătorii au nevoie de mai mult timp să decidă cine va câștiga procesul. Este vizat... 18.10.2026

Suspans prelungit la Tribunalul Constanța pentru familia Ștefănescu din oraș, ce deține compania Doris Trading SRL, judecătorii Secției de Contencios administrativ și fiscal a instanței amânând din nou pronunțarea unei hotărâri pe care afaceriștii o așteaptă încă de la începutul …

Justiție

Cernavodă: război în instanță pe bani grei. CNE vrea peste 1,2 milioane de euro de la Utilități Publice SRL, societatea primăriei! Ce spune primaru... 17.10.2026

Proces cu miză de milioane de euro la Tribunalul Constanța, instanță căreia s-a adresat Societatea Națională Nuclearelectrica SA pentru a primi o sumă ce depășește echivalentul a circa 1,27 de milioane de euro de la Utilități Publice SRL Cernavodă, societatea …

Administrație locală

Ședință extraordinară la Consiliul Local Cernavodă! CA-urile societăților Utilități Publice Cernavodă SRL și Utilități Publice Gospodăria Comunală ... 17.10.2026

Primarul orașului Cernavodă, Liviu Cristian Negoiță, a convocat Consiliul Local Cernavodă în ședință extraordinară, urmând ca discuțiile să aibă loc miercuri, 21 octombrie 2026, de la ora 16.00, la noul sediu al primăriei, din Cantina Liceului Tehnologic Axiopolis, de pe …

Lăsați un mesaj Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele Știri
Ce spune directorul general al fabricii de amidon din Medgidia, Arslan Ozgun, despre incidentul petrecut astăzi în incintă

Știrile zilei

Ce spune directorul general al fabricii de amidon din Medgidia, Arslan Ozgun, despre incidentul petrecut astăzi în incintă 18.10.2026
FOTO Delta Dunării, în ritmul naturii. Ștefan Paul Ivanov, despre preferințele turiștilor în 2026

Economie

FOTO Delta Dunării, în ritmul naturii. Ștefan Paul Ivanov, despre preferințele turiștilor în 2026 18.10.2026
Aur național și trei medalii de argint pentru Daria Kraus, judoka de la CSM Constanța, la Cupa României

Știrile zilei

Aur național și trei medalii de argint pentru Daria Kraus, judoka de la CSM Constanța, la Cupa României 18.10.2026
Veste bună: Debitul Dunării la intrarea în țară începe să crească

Știrile zilei

Veste bună: Debitul Dunării la intrarea în țară începe să crească 18.10.2026
Luca Niculescu s-a întâlnit cu miniştrii nominalizaţi: Nu ne aşteaptă o perioadă uşoară

Politic

Luca Niculescu s-a întâlnit cu miniştrii nominalizaţi: Nu ne aşteaptă o perioadă uşoară 18.10.2026
za-logo

Ziarul Amprenta reprezintă o publicație independentă în care cititorii din județul Constanța, dar și din împrejurimi, pot parcurge cele mai noi și interesante știri. Cititorii au la dispoziție articole de interes local și general, structurate în diferite secţiuni precum: Administrație locală, Politic, Economie, Sănătate, Agricultură, Cultură sau Sport. Încă de la înființare, misiunea noastră a fost aceea de a informa corect cititorii, contribuind astfel la dezvolatarea societăţii şi la formarea unei comunități puternice şi responsabile. Din Redacția Ziarului Amprenta fac parte jurnaliști responsabili și echidistanți, cu experiență în presa locală, care se străduiesc să ofere informații precise, echilibrate și verificate, respectând standardele etice și jurnalistice.

Contactați-ne: [email protected]
Redacția Termeni şi condiţii de utilizare Politica de confidențialitate Politica Cookies Politica EU GDPR

Ziarul Amprenta ©2026

Prin continuarea navigării pe ZiarulAmprenta.ro confirmi acceptarea termenilor și condițiilor de folosire. Citește: Termeni şi condiţii, Politica de Confidențialitate.