Trei posturi de judecători ai CCR se vacantează: Cine ar putea să îi înlocuiască pe cei trei magistrați

Justiție
Trei posturi de jucători ai Curții Constituționale (CCR) se vacantează în această vară ca urmare a terminării mandatelor lui Marian Enache, Livia Stanciu și Attila Varga.
Potrivit G4 media, nominalizările celor trei noi judecători trebuie făcute de președintele României (una) și Parlament (două). Algoritmul parlamentar arată că propunerile din Parlament vor veni de la PSD și UDMR.
Ștefan Deaconu, expert în drept constituțional este unul din numele luate în calcul ca posibilă propunere la Curtea Constituțională din partea președinției.
Alte numele vehiculate pentru CCR sunt fostul judecător Cristi Danileț (propunerea președintelui), Robert Cazanciuc, Mihai Busuioc, Corina Corbu (actuala președintă a Înaltei Curți de Casație și Justiție) și Florin Iordache – PSD.
Potrivit surselor G4Media.ro, dacă PSD reușește să-l determine pe șeful statului să o propună pe Corina Corbu, iar partidul să facă la rândul său o nominalizare – Cazanciuc sau Iordache – PSD își va păstra majoritatea la Curtea Constituțională și va reuși să numească și un viitor președinte al CCR.
Dacă președintele Nicușor Dan face însă altă nominalizare, alta decât Corina Corbu, PSD rămâne în minoritate la Curtea Constituțională.
Cât privește UDMR, favorit pentru CCR este Csaba Asztalos, actualul președinte al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD).
Citește și:







