Tribunalul Constanța, așteptat să facă lumină în dosarul în care Spitalul Municipal Mangalia a chemat la judecată Municipiul Mangalia prin viceprimar. Ce spune Paul Foleanu, viceprimarul cu atribuții de primar

Justiție
Tribunalul Constanța este așteptat să se pronunțe mâine, 19 iunie 2026, în dosarul în care Spitalul Municipal Mangalia a chemat la judecată Municipiul Mangalia prin viceprimar, la mijloc fiind vorba despre aproximativ 40.000 de euro.
În cauză, Spitalul Municipal Mangalia are calitatea de reclamant, iar municipiul Mangalia prin viceprimar este pârât.

Obiectul acestui dosar îl reprezintă recuperarea unor sume de bani executate silit de către proprietarul clădirii Maternitate și a terenului aferent Spitalului municipal.
Potrivit lui Paul Foleanu, viceprimarul cu atribuții de primar al municipiului Mangalia, municipiul a refuzat să achite bani și „a refuzat să încheie un contract de închiriere cum prevedea hotărârea judecătorească cu proprietarul acelui imobil, procedându-se altfel la executarea silită“.
„Ca și debitor sunt atât spitalul, cât și municipiul. Iar executorul judecătoresc respectiv a luat o parte din sume de la spital și o parte de la municipiu. Acum, spitalul vine și ne dă în judecată să le rambursăm sumele pe care executorul respectiv le-a executat din conturile lor“, conform celor declarate de Paul Foleanu, viceprimarul cu atribuții de primar al municipiului Mangalia.
Rămâne de văzut care va fi decizia de mâine a Tribunalului Constanța.
Citește și





