Tribunalul Constanța suspendă reducerile de personal de la Palatul Copiilor! ISJ Constanța refuză însă aplicarea hotărârii, acuză Dan Marian Vrană

Justiție
Tribunalul Constanța a motivat Hotărârea executorie din 23.07.2026 privind admiterea cererii formulată de Asociația Părinților Palatul Copiilor Constanța și de un elev beneficiar al instituției, prin care s-a decis suspendarea executării hotărârilor Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Constanța prin care se dispunea reducerea cheltuielilor de personal.
Decizia este executorie de drept și rămâne în vigoare până la soluționarea definitivă a procesului de anulare.
Dan Marian Vrană, președintele Asociației Părinților Palatul Copiilor Constanța, spune că „prin această decizie, instanța blochează eliminarea a 7,5 norme/posturi, măsură care ar fi lăsat peste 1.100 de copii din județ fără acces gratuit la cercuri și activități educative în anul școlar 2026-2027“.
Tot potrivit lui Dan Marian Vrană, „tribunalul a constatat că sunt îndeplinite ambele condiții prevăzute de Legea contenciosului administrativ: cazul bine justificat (dubii serioase privind legalitatea) și prevenirea unei pagube iminente“.
Președintele Asociației Părinților Palatul Copiilor Constanța mai arată că „principalele motive reținute de judecător sunt:
- Lipsa unei motivări reale: Hotărârile ISJ nu explică de ce Palatul Copiilor ar intra sub incidența măsurilor de reducere și nu justifică aplicarea OUG nr. 7/2026.
- Neaplicabilitatea OUG nr. 7/2026: Actul normativ invocat conține o excepție clară pentru instituțiile din învățământul de stat, din care face parte și Palatul Copiilor.
- Depășirea competențelor ISJ: Conform regulamentului, Consiliul de Administrație al Palatului Copiilor are competențe proprii privind statele de funcții și organizarea activității.
- Risc de prejudicii iremediabile: Executarea măsurii ar fi dus la desființarea unor cercuri cu tradiție, reducerea ofertei educaționale și limitarea accesului la educație gratuită.
- Impact direct asupra copiilor: Peste 1.125 de elevi ar fi fost afectați direct prin eliminarea celor 7,5 posturi.
- Imposibilitatea reparării ulterioare: Odată demarat anul școlar 2026-2027, desființarea grupelor nu ar mai fi putut fi remediată eficient chiar dacă actele administrative ar fi fost anulate ulterior“.
„ISJ Constanța refuză punerea în aplicare a hotărârii judecătorești“, continuă Dan Marian Vrană.
„Măsura dispusă de Tribunalul Constanța este executorie de drept. Cu toate acestea, până la data prezentului comunicat, Inspectoratul Școlar Județean Constanța nu a întreprins niciun demers pentru a pune în aplicare hotărârea instanței. „Refuzul de a pune în aplicare o hotărâre executorie de drept transpune o lipsă flagrantă de interes pentru ordinea de drept, dublată de o indiferență condamnabilă față de drepturile și bunăstarea beneficiarilor direcți ai actului educațional — cei mai vulnerabili destinatari ai acesteia, copiii.” În contextul refuzului ISJ Constanța de a respecta legea și hotărârile judecătorești, avem în vedere și formularea unei plângeri penale împotriva conducerii ISJ Constanța“, a conchis Dan Marian Vrană, președintele Asociației Părinților Palatul Copiilor Constanța.
Citește și







