UPDATE: Se deschide Arestul? Procurorii militari, acțiune FULGER în cazul accidentului naval cu 4 morți, din zona golfului Musura, din Tulcea! Iată ce au decis magistrații

Justiție
Curtea Militară de Apel din București va decide azi, 1 septembrie 2025, libertatea militarului din Tulcea care, pe 28 iulie 2025, a condus ambarcațiunea implicată în accidentul produs în zona Golfului Musura, orașul Sulina, în urma căruia 4 persoane au murit!
Mai precis, instanța militară din București va analiza contestația procurorilor formulată împotriva deciziei Tribunalului Militar, din 28 august 2025, prin intermediul căreia s-a hotărât punerea militarului sub control judiciar.
Solutia pe scurt: În baza art. 237 Cod de procedură penală, respinge ca neîntemeiată propunerea de prelungire a arestării preventive a inculpatului sold. IRIMIA COSMIN – ADRIAN, formulată de Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel București în dosarul de urmărire penală nr. 369/323/P/2025. În baza art. 237 alin. (2) Cod de procedură penală rap. art. 214 Cod de procedură penală, înlocuiește măsura arestării preventive dispusă față de inculpatul sold. IRIMIA COSMIN – ADRIAN, în baza MAP nr. 1/Contestașie Urmărirea – penală/2025 emis la data de 04.08.2025 de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții Militare de Apel București, cu măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri. În baza art.215 alin. (1) Cod de procedură penală, pe durata măsurii preventive a controlului judiciar, inculpatul sold. IRIMIA Cosmin – Adrian trebuie să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței;
c) să se prezinte la organul de poliție în a cărui circumscripție locuiește, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat.
În baza art.215 alin. (2) lit. a), d) și e) din Codul de procedură penală, pe durata măsurii preventive a controlului judiciar, impune în sarcina inculpatului sold. IRIMIA Cosmin – Adrian respectarea următoarelor obligații: a) să nu depășească teritoriul României; d) să nu comunice și să nu ia legătura, direct sau indirect, cu persoanele vătămate și nici cu martorii audiați sau care urmează să fie audiați în dosarul nr. 369/323/P/2025, aflat pe rolul Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel; e) să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta – să nu conducă ambarcațiuni de agrement. În baza art. 215 alin. (3) Cod procedură penală, atrage atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În temeiul art. 215 alin. (4) Cod de procedură penală, desemnează organ care să supravegheze respectarea obligațiilor care îi revin inculpatului sold. IRIMIA COSMIN – ADRIAN, organul de poliție în a cărui circumscripție domiciliază inculpatul. În baza art. 275 alin. (3) Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestație în termen de 48 de ore de la pronunțare. Pronunțată în camera de consiliu.
Oricare va fi decizia Curții Militare de Apel din București, aceasta va fi definitivă!

Amintim, la data de 28 iulie 2025, în jurul orei 18:00, inculpatul I.C.A. a plecat din Portul Sulina, conducând ambarcațiunea de agrement Corsar 850 Tour – 01227 – MC, cu 14 persoane la bord, ignorând dispozițiile regulamentelor de navigație și măsurile de prevedere specifice acestei activități, iar în jurul orei 19:30, în zona Golfului Musura, între digul de nord și epava ”Turgut S„ în contextul vremii nefavorabile și a valurilor mari, ambarcațiunea s-a răsturnat, în urma accidentului naval rezultând decesul a patru persoane.
Potrivit datelor transmise în comunicat, din probatoriul administrat în cauză rezultă că inculpatul nu ar fi respectat următoarele măsuri de prevedere și dispoziții regulamentare:
- ar fi condus o ambarcațiune de agrement, primind la bord pasageri peste numărul maxim permis de norme, respectiv 14 persoane, inclusiv conducătorul ambarcațiunii, în loc de 12 persoane cât era permis de configurația ambarcațiunii, astfel cum rezultă din certificatul de ambarcațiune de agrement;
- nu ar fi respectat îndatoririle generale de vigilență, prevăzute de art. 1.04 și 1.05 din regulamentul de navigație pe Dunăre, aprobat prin OMT 859/2013, întrucât a plecat din portul Sulina, fără să țină cont de vremea nefavorabilă de la acel moment, punând astfel în pericol viața pasagerilor.
- ar fi pătruns cu ambarcațiunea în zona apelor mării teritoriale, Golful Musura, deși aceasta face parte din categoria de proiectare tip ”C„, fiind prevăzută doar pentru navigarea pe căi navigabile interioare, astfel cum rezultă din certificatul de ambarcațiune de agrement.
Punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea oricărei măsuri preventive, nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
UPDATE 1
Foto: Radu Rață
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:






