VIDEO Doi tineri din Constanța, ARESTAȚI după ce au exploatat sexual o minoră! Date oficiale din ancheta DIICOT

Justiție
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Serviciul Teritorial Constanța au dispus reținerea a doi inculpați, membri ai aceleași familii, cu vârstele de 19 și 20 de ani, cercetați sub aspectul comiterii infracțiunilor de trafic de minori și tâlhărie calificată.
Din probele administrate a reieșit faptul că, în perioada cuprinsă între luna mai 2026 și data de 17 septembrie 2026, în timp ce era implicat într-o relație de concubinaj cu o minoră în vârstă de 15 ani, inculpatul în vârstă de 20 de ani, profitând de starea de vulnerabilitate a acesteia și inducând-o în eroare cu privire la existența unei relații de dragoste, a adăpostit-o în diverse imobile din municipiul Constanța și a determinat-o să practice prostituția în folosul lui.
De asemenea, în ziua de 15.09.2026, cei doi inculpați, în timp ce se aflau într-o locație din cele folosite de persoana vătămată minoră pentru a practica prostituția, prin folosirea de violențe și amenințarea cu un cuțit, au deposedat un bărbat de o sumă de bani, pe care acesta o avea asupra sa.
În urma percheziției domiciliare efectuate, au fost găsite și ridicate mijloace de probă.
Ieri, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța a dispus arestare preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.
Actele de urmărire penală au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța.
Activitățile au fost realizate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța – Serviciul Criminalistic și al jandarmilor Grupării de Jandarmi Mobilă Constanța.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:






