VIDEO Magistratul Elena Larisa Tufan, adjunctul PJ Constanța, precizări despre suspecta care agresa femei în Tomis Nord: A fost evidențiată o periculozitate socială ridicată

Justiție
Magistratul Elena Larisa Tufan, prim-procurorul adjunt al Parchetului Judecătoriei Constanța, a făcut o declarație de presă astăzi, 16 octombrie 2026, cu privire la tânăra din Constanța suspectată că ar fi agresat mai multe femei în cartierul Tomis Nord, din oraș, dar și în alte zone.
Amintim, tânăra a primit în urmă cu scurt timp mandat de arestare preventivă valabil 30 de zile, magistrații Secției Penale a Judecătoriei Constanța hotărând să admită propunerea de arestare formulată de procurorii Parchetului Judecătoriei Constanța pe numele tinerei suspecte.
Iată ce a declarat magistratul Elena Larisa Tufan, prim-procurorul adjunct al Parchetului Judecătoriei Constanța:
„Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța desfășoară cercetări cu privire la săvârșirea de către o inculpată în vârstă de 20 de ani a cinci infracțiuni de loviri sau alte violențe, trei infracțiuni de tulburare a liniștii și ordinii publice și a unei infracțiuni de distrugere.
Din probele administrate până în prezent, rezultă că în perioada iulie – octombrie 2026, inculpata a fost implicată în mai multe incidente violente, produse în spații publice din municipiul Constanța.
Cercetările vizează și o agresiune comisă în luna decembrie 2025, care a făcut inițial obliectul unui dosar penal distinct, ulterior reunit cu prezenta cauză, având în vedere similitudinile constatate în ceea ce privește modalitatea de comitere a faptelor și conduita manifestată de inculpată“.
În continuare, magistratul Elena Larisa Tufan a mai precizat:
„În ceea ce privește modul de operare, faptele prezintă elemente similare, fiind caracterizate de agresiuni fizice bruște, exercitate asupra unor femei cu care inculpata nu se afla într-un conflict anterior, fără o provocare prealabilă din partea acestora.
Violențele au constat în principal în lovituri aplicate în zona capului și a feței precum și în tragerea de păr a acestora.
Incidentele s-au produs în centre comerciale, restaurante, cafenele și alte spații publice, inclusiv asupra unor angajate aflate în timpul programului de lucru.
În anumite împrejurări, inculpata a aruncat obiecte de mobiliar în direcția persoanelor prezente și a provocat distrugeri, manifestările generând stări de temere și de indignare în rândul angajațilior și clienților“.
„Referitor la informațiile apărute în spațiul public privind pierderea unei sarcini de către una dintre persoanele vătămate, precizăm că aceasta a relatat la momentul audierii că nu a prezentat urme vizibile de agresiune, însă, a acuzat dureri la nivelul trunchiului, menționând că era însărcinată, iar în aceste condiții s-a dispus examinarea medico-legală a persoanei vătămate, urmând ca instituția competentă să comunice raportul de constatare medico-legală în vederea stabilirii situației medicale și a unei eventuale legături de cauzalitate cu agresiunea reclamată.
Inculpata a fost supusă unei examinări medico-legale psihiatrice în cursul zilei de 15 octombrie 2026, iar potrivit concluziilor preliminare ale acestei examinări, inculpata prezintă o tulburare mixtă de personalitate, predominant antisocială, cu discernământ păstrat atât în prezent, cât și la momentul comiterii faptelor cercetate, fiind evidențiată o periculozitate socială ridicată.
Față de inculpată s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, iar ulterior, la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța a dispus arestarea preventivă a acesteia, pentru o perioadă de 30 de zile“, a conchis magistratul Elena Larisa Tufan, adjunctul PJ Constanța.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Conform legislației în vigoare în România, orice persoană se bucură de prezumția de nevinovăție. „Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă“ (Art. 4, alin. 1 Codul de procedură penală).
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:







