VIDEO Polițiștii din Constanța au făcut percheziții în Galați! S-au furat bijuterii din aur și argint, dar și 30.000 de lei

Justiție
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut 2 bărbați, de 37, respectiv 48 de ani, suspectați de furt calificat.
Din cercetările efectuate de către polițiști a reieșit faptul că, la data de 22 iulie 2026, cei în cauză ar fi pătruns, fără drept, în imobilul unei persoane, de unde ar fi sustras aproximativ 200 de grame de bijuterii din aur și argint, precum și suma de 30.000 de lei.
În cursul zilei de ieri, 12 august 2026, polițiștii Serviciului Municipal de Investigații Criminale Constanța, cu sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Galați au pus în aplicare 4 mandate de percheziție domiciliară, în județul Galați, la locuințele persoanelor suspectate de săvârșirea faptelor.
Cu ocazia descinderilor, au fost identificate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe sume de bani, precum și alte bunuri cu valoare probatorie.
În urma administrării probatoriului în cauză, cei 2 bărbați au fost reținuți, pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
La data de 13 august, cei în cauză vor fi prezentați procurorului de caz, cu propunere de sesizare a instanței de judecată în vederea arestării preventive.
Conform legislației în vigoare în România, orice persoană se bucură de prezumția de nevinovăție. „Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă“ (Art. 4, alin. 1 Codul de procedură penală).
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:







