VIDEO REFERAT DIICOT Procurorii dezvăluie cum funcționa gruparea KM 4-5, una dintre cele mai violente din județul Constanța! M-am născut în 4-5, n-am nevoie de servici

Justiție
Judecătorii de la Tribunalul Constanța decis vineri, 21 noiembrie 2025, arestarea preventivă a 12 persoane cercetate de DIICOT Constanța în dosarul denumit generic „Calul Troian” din KM 4-5! Tot azi, tribunalul a decis ca față de trei femei să fie luată măsura arestului la domiciliu.
Hotărârea Tribunalului Constanța nu este una definitivă, ea putând fi atacată la Curtea Apel Constanța.
Conform referatului prin care DIICOT Constanța a cerut arestarea preventivă a inculpaților, dosarul penal a fost format ca urmare a sesizărilor din oficiu formulate de către organele de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, cu privire la o grupare infracțională ce activează în cartierul Km 4-5.
„Interese financiare comune“
„Din datele și probele obținute, s-a stabilit că gruparea infracțională a fost inițiată și ulterior, constituită, în cursul anului 2014, având la bază relațiile de prietenie, criterii teritoriale comune, prin faptul că locuiau/locuiesc în același cartier constănțean, denumit generic KM. 4-5, au comis inițial același gen de infracțiuni, respectiv infracțiuni cu violență și cele din sfera proxenetismului și a traficului de persoane, au avut interese financiare comune și au acționat coordonat de mai mulți ani, atât pe plan intern, cât și extern, în țări precum Franța, Marea Britanie, Olanda, Austria, Elveția, Belgia și Spania“, potrivit referatului DIICOT Constanța.
Conform anchetatorilor, „gruparea infracțională are o structură determinată, respectiv o “diviziune a muncii” în cadrul ei, cu reguli de comportare şi roluri prestabilite specifice unei unităţi structurate“.
„Astfel, fiecare dintre membrii grupării au roluri bine definite, respectiv rolul de a recruta tinerele exploatate sexual, rolul de a primi sumele de bani obținute din activitatea de prostituție prin intermediul sistemelor de transfer monetar ori de a aduce banii în țară, rolul de a colecta sumele de bani obținute din practicarea prostituției, rolul de a ține evidența sumelor de bani obținute din activitatea de prostituție și din activitatea de cămătărie, rolul de a însoți și transporta tinerele exploatate în străinătate, cu scopul de a le asigura protecția și de rolul de a recupera sumele de bani împrumutate cu camătă, rolul de a disimula adevărata proveniență a bunurilor provenite din comiterea de infracțiuni, rolul de a acționa ca persoană interpusă în cadrul unor societăți, rolul de a pune la dispoziția membrilor grupării datele de identificare în vederea creării unor conturi de Revolut sau conturi bancare prin intermediul cărora membrii grupării să primească sumele de bani trimise de tinerele exploatate sexual din țările în care au practicat prostituția, rolul de a racola noi membri în grupare, rolul de a asigura protecția membrilor grupării, precum și a tinerelor care practicau prostituția în folosul grupării“.
Un nivel de trai ridicat
„De asemenea, există date despre implicarea membrilor grupării în infracțiuni din sfera traficului de droguri, cămătăriei și referitoare recrutarea de pe raza județului Constanța, dar și din alte județe din țară, a mai multor tinere care practică prostituția în beneficiul patrimonial al grupării, în mai multe țări europene, cu precădere în Franța, Marea Britanie, Elveția și Austria. Investigațiile preliminare efectuate de organele de poliție judiciară au reliefat faptul că membrii grupării etalează un nivel de trai ridicat, dețin și utilizează autoturisme de lux, iar prin intermediul altor persoane sau în mod direct, dezvoltă afaceri în domeniul alimentație publice (cluburi și restaurante), în acest mod, disimulând natura și proveniența surselor ilicite de venit“.
DIICOT mai aratăcă „probele administrate au relevat fără niciun dubiu faptul că grupul infracțional organizat este unul de tip polivalent, constituit inițial în scopul comiterii, în principal, a infracțiunilor de proxenetism și trafic de persoane, după care pe parcurs ce a evoluat atât din punct de vedere financiar cât și numeric, s-a specializat pe comiterea altor infracțiuni, respectiv cămătărie și șantaj, dar și pe spălarea banilor cu scopul ascunderii originii ilicite a sumelor de bani pe care le-a obținut din comiterea de infracțiuni și de a introduce astfel în circuitul civil aceste sume de bani“.
„Spălarea banilor este o infracțiune specifică pentru acest tip de grupare de criminalitate organizată. De asemenea, constituirea și funcționarea grupului infracțional organizat a avut la bază și scopul comiterii de infracțiuni cu violență, de multe ori concretizate în adevărate scandaluri în public, intens mediatizate“, conform anchetatorilor.
„Gruparea KM 4-5, una dintre cele mai violente grupări infracționale existente la nivelul județului Constanța“
„De altfel, la nivelul municipiului Constanța, dar și la nivelul județului Constanța și chiar la nivel național, gruparea este cunoscută și a dobândit în timp notorietate sub denumirea „Gruparea KM 4-5”, fiind considerată una dintre cele mai violente grupări infracționale existente la nivelul județului Constanța, cu un grad ridicat de risc în ceea ce privește generarea unor conflicte cu puternic impact social.
Ca și în situația multor altor grupări infracționale de tip polivalent cu renume la nivel național, membrii grupării „KM 4-5” au urmărit de la început obținerea de venituri ilicite prin comiterea infracțiunilor mai sus amintite și, în paralel, dobândirea unui grad de notorietate pe rază teritorială cât mai mare, ca grupare cu potențial violent deosebit de ridicat, care să permită membrilor săi derularea activităților infracționale fără riscul de a intra în conflicte cu membrii altor grupări“.
„În egală măsură, cu cât gradul de notorietate era mai mare, consecința a avut ca rezultat sporirea încrederii fiecărui membru în parte al grupului infracțional organizat cu privire la reușita activității infracționale, având la bază noțiunea de apartenență la un grup/clan infracțional și a facilita recrutarea de noi membri în grupare care să îndeplinească roluri precis stabilite“, potrivit anchetatorilor.
„M-am născut în 4-5, n-am nevoie de servici“
„Sentimentul de apartenență la grupul infracțional a avut dublu rol: pe de-o parte siguranța membrilor grupului că, în situația în care grupări rivale sau persoane care la un moment dat ar fi putut reprezenta riscuri de orice natură, un număr suficient de membri s-ar fi putut grupa în orice moment, astfel încât să poată reacționa și, pe de altă parte, rolul de a descuraja orice persoană care, din diferite motive, ar fi putut intra în conflicte cu vreunul dintre membrii grupului“.
„De menționat că relațiile dintre membrii grupării Km 4-5, bazate pe prietenie, interese financiare comune, dar și sentimentele de ”mândrie și onoare” de a face parte dintr-o grupare ce se autocreditează și se autoevaluează ca fiind cea mai puternică de pe raza municipiului Constanța, sunt evidențiate în melodia special compusă pentru această grupare, al cărei titlu ilustrează cu prisosință modalitatea de obținere a veniturilor de către membrii grupării: „M-am născut în 4-5, n-am nevoie de servici.” (https://youtu.be/5WxKrhzrCVosi=mddNLC0a-FMs5H2p)“.
„În acest moment, se poate vorbi că liderii grupării Km 4-5 sunt numiții drugă bogdan – lider absolut – ce deține controlul total asupra grupării, impune decizii și are relații de autoritate neconstestată cu ceilalți membri și Pase Constantin-Virgil – lider ce coordonează în fapt activitatea de trafic de persoane și proxenetism a grupării, fiind influent și respectat de membri și are o relație de colaborare cu membrii grupării“.
Bebino, Cordunenii și clanul Cămătarilor
„Despre Drugă Bogdan este de remarcat că acesta a făcut obiectul mai multor sesizări penale pentru fapte comise cu violență de-a lungul timpului, a dezvoltat relații apropiate cu liderii altor grupări din țară, cum ar fi cazul numitului Tîmplaru Adrian – liderul unei grupării din Sibiu, iar Pase Constantin-Virgil, a dezvoltat conexiuni cu Marius Alecu, zis „Bebino” – liderul clanului Sportivilor, dar și cu persoane cu rol de decizie în clanurile Cordunenilor și Cămătarilor“.
„De precizat ar fi că acestea nu sunt singurele legături pe care le au cu grupările infracționale autohtone. Momentul în care a fost constituit grupul a fost stabilit ca fiind anul 2014 și a avut la bază, în primul rând, relațiile de prietenie existente la nivelul grupului, dar și criteriul teritorial, prin faptul că locuiau în același cartier, respectiv Km 4-5 și interesele financiare comune. Astfel, cu privire la numitul Drugă Bogdan s-a stabilit că administrează din data de 22.10.2010 localul ARES situat în cartierul KM. 4-5 (frecventat de majoritatea membrilor grupării) și a locuit în perioadele 1998-2002, respectiv 2012-2022 în același cartier“, conform referatului DIICOT.
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea, arestarea preventivă, reprezintă etape şi măsuri în cursul procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatoriului, activităţi ce nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul constituţional al prezumţiei de vinovăţie.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:






