Vlad Pascu, un nou proces după TRAGEDIA de la 2 Mai, în care au murit Sebi și Roberta! Un munte de bani e la mijloc. Cine l-a dat în judecată

Justiție
Vlad Pascu, tânărul condamnat definitiv la o pedeapsă de zece ani în urma tragediei rutiere produse în localitatea constănțeană 2 Mai, în care au murit doi tineri nevinovați – Sebi și Roberta – este în centrul unui nou proces, de data aceasta fiind vorba despre un litigiu civil.
Potrivit surselor oficiale consultate de Ziarul Amprenta, Vlad Pascu, alături de tatăl său, Mihai Pascu, au fost dați în judecată de BAAR – Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România -, entitate care, de altfel, a fost parte și în procesul penal soldat cu condamnarea lui Vlad Pascu și care a fost obligată alături de acesta la plata daunelor către rudele victimelor din accidentul mortal.
Surse bine informate au declarat pentru Ziarul Amprenta că suma totală pe care BAAR ar solicita-o de la Vlad Pascu și de la tatăl acestuia în noul proces civil se ridică la circa două milioane de euro.

Este vorba despre dosarul cu numărul unic 32617/3/2026, cu obiect „pretenţii acțiune în regres“, cauză în care Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.) are calitatea de rclamant. Asta în timp ce Pascu Matei Vlad și Pascu Mihail Claudiu au calitatea de pârât.
Până în prezent nu a fost stabilit un prim termen de judecată.
Precizăm aici, după cum vom arăta și mai jos, că, în sentința de condamnare a lui Vlad Pascu la detenție și la plata daunelor în solidar cu BAAR, magistrații au făcut următoarele precizări:
„La soluţionarea laturii civile a procesului penal, instanţa a avut în vedere şi împrejurarea că pentru autoturismul condus de inculpat şi implicat în accidentul rutier soldat nu a fost încheiată asigurare RCA, însă în cursul urmăririi penale a fost introdus în cauză în calitate de asigurator Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România și l-a obligat pe acesta, în calitate de parte responsabilă civilmente, la plata daunelor morale acordate părților civile, așa cum au fost indicate anterior“.
Amintim, recent, Vlad Pascu a fost trimis în judecată de DIICOT pentru deținere de droguri de risc și mare risc în vederea consumului propriu, de trafic de droguri de mare risc și de punerea la dispoziție a locuinței pentru consumul ilicit de droguri.
Nou termen în dosar, în faza Camerei preliminare, a fost stabilit pentru data de 9 septembrie 2026.
Potrivit rechizitoriului – document care poate fi citit integral mai jos -, Vlad Pascu a fost trimis în judecată și pentru că, înainte de producerea tragediei de la 2 Mai, pe raza localității Vama Veche, în timp ce se afla la volanul unui autoturism Mercedes, a fost oprit pentru control de un echipaj mixt, poliție-jandarmerie, iar cu ocazia controlului efectuat asupra autoturismului, s-ar fi descoperit faptul că în compartimentul de depozitare din partea stânga – față, din portiera din dreptul șoferului, ar fi deținut în vederea consumului propriu, spun procurorii, următoarele substanțe supuse controlului național: un pachet de țigări marca Sobranie în care se aflau o țigaretă confecționată artizanal, din tutun amestecat cu cannabis, parțial consumată, un blister inscripționat Bromazepan LPH 3 mg, ce conținea 4 comprimate de culoare albă cu logo ul BZ/3.
De asemenea, tot în acest dosar, a fost trimis în judecată și Miruna Pascu, mama lui Vlad Pascu, acuzată de influențarea declarațiilor și amenințare.
Mai multe pot fi citite AICI
Trimiterea în judecată reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
RECHIZITORIU Anunț IMPORTANT în noul dosar al lui Vlad Pascu! Când revine în atenția judecătorilor






