Zi DECISIVĂ pentru Xenoti SRL, firma ce deține Hotelul Flora din Mamaia! Iată ce se va pune în discuție la Tribunalul Constanța

Justiție
Zi decisivă în instanță pentru SC Xenoti SRL, firma ce deține Hotelul Flora din Mamaia!
Judecătorii de la Tribunalul Constanța vor avea azi în atenție dosarul privind insolvența companiei Xenoti SRL.
La termenul de azi, conform datelor oficiale consultate de Ziarul Amprenta, la dosar s-ar putea depune raportul privind închiderea procedurii insolvenţei.

Conform portalului instanțelor de judecată, în cauză au fost acordate aproape 70 de termene de judecată.
Amintim că prin Încheierea de şedinţă (secretă) nr. 5/2017 din 09.01.2017, Tribunalul Constanța a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei și a desemnat pe Artemis Legal Insolvency SPRL în calitate de administrator judiciar provizoriu.
Xenoti SRL – asociați minoritari: Radu Mazăre, Nicușor Constantinescu și Sorin Strutinsky
Potrivit listafirme.ro, platformă consultată la data de 14 iulie, SC Xenoti SRL are sediul social în Mamaia, și îi are ca asociați minoritari pe Radu Ștefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanța, pe Nicușor Daniel Constantinescu, fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, dar și pe omul de afaceri Gabriel Sorin Strutinsky.
Asta în timp ce acționarul majoritar este Medici Horeca SRL, cu sediul în București, specializată în restaurante.
Medici Horeca SRL este controlată de compania Eurofast Hotels Ltd, din Cipru.
Pentru anul 2024, Xenoti SRL a declarat o cifră de afaceri de 5 563 938 de lei, o pierdere de 721 065 de lei.
Sursa foto: Facebook
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și






