Zi importantă pentru băieții din KM 4-5! Ce decizie este așteptată la Curtea de Apel Constanța

Justiție
Curtea de Apel Constanța este așteptată să anunțe azi, 7 octombrie 2026, o decizie importantă în dosarul denumit generic „Calul Troian“ din KM 4-5, cauză în care aproape 40 de persoane au fost trimise în judecată de procurorii DIICOT Constanța!
Conform datelor oficiale puse la dispoziție de portalul instanțelor de judecată, azi, Curtea de Apel Constanța va decide dacă se mai impune menținerea în stare de arest preventiv a mai multor persoane din prezenta cauză, sau dacă acestea pot fi puse sub imperiul unor măsuri preventive maiblânde.
De menționat că oricare va fi decizia de azi, aceasta va fi definitivă.
Pe data de 24 septembrie 2026, Tribunalul Constanța a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv dispusă în cauză față de următorii:
- Drugă Bogdan zis Boby,
- Pase Constantin-Virgil, zis „Vira”,
- Manea Victor, zis ”Mânuță”,
- Ștefan Florin-Marian, zis ”Calu”,
- Stănică Niculae, zis ”Bidi”,
- Mangu Adrian Gabriel,
- Bădrăgan Daniel, zis ”Nas”,
- Stoian Eduard George, zis ”Blonduțu”, zis ”Edi”,
- Gheorghe Robert-Ionuț zis ”Blondu”,
- Gurei Costinel Roberto, zis ”Roby”,
- Popescu Niky-Alin,
- Naum Marius,
- Cristuinea Adrian,
- Petcu Florin, zis ”Oaie”.
„Menține măsura arestului preventiv pe o durată de 30 de zile, urmând a fi verificată cel târziu până la data de 23.10.2026. În baza art. 242 alin. 1 și 2 C.pr.pen., respinge, ca neîntemeiate, cererile inculpaților de înlocuire cu o măsură preventivă mai ușoară. În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului. Cu drept de contestaţie“, potrivit deciziei tribunalului.
Decizia tribunalului a fost contestată la Curtea de Apel Constanța, iar azi este așteptată o decizie definitivă.
Cine sunt cei trimiși în judecată
- Drugă Bogdan (zis Boby)
- Pase Constantin Virgil (Zis Vira)
- Manea Victor (zis Mânuţă)
- Ştefan Florin Marian (zis Calu)
- Stănică Niculae (zis Bidi)
- Petcu Florin (zis Oaie) – în lipsă
- Mangu Adrian Gabriel
- Bădrăgan Daniel (zis Nas)
- Stoian Eduard George (zis Blondutu, zis Edi)
- Gheorghe Robert Ionuţ (zis Blondu)
- Gurei Costinel Roberto (zis Roby)
- Popescu Niky Alin
- Naum Marius
- Cristuinea Adrian
- Marin Ionut
- Hlusin Ciprian Gabriel
- Tohăneanu Andrei
- Grigorenco Iulian (zis Birlic)
- Geangu Adrina Cristina
- Cerbu Florentina
- Tărăbuţă Diana Cristina
- Velicu Violeta
- Velicu Ilie
- Mangu Mirela
- Mangu Adrian Aurel
- Petcu Georgeta
- Stoian Constantin
- Stoian Georgeta
- Gurei Mariana Cristina
- Popescu Chiraţa
- Dima Marius
- Dima Mădălina
- Lefterică Daniel
- Rustem Engin
- Vajda Ana Agafia
- Şavlovschi Irina Lavinia
- Brâncuşi Sofia Ecaterina
- SC Vab Music Events SRL
DIICOT Constanța îi acuză pe inculpați de constituirea unui grup infracțional organizat, camătă, șantaj, spălare a banilor, desfășurare fără licență sau autorizație a oricăreia dintre activitățile din domeniul jocurilor de noroc, trafic de persoane, complicitate la trafic de persoane, trafic de minori, complicitate la trafic de minori, viol, influențarea declarațiilor, răzbunarea pentru ajutorul dat justiției, tulburarea ordinii și liniștii publice, proxenetism, complicitate la proxenetism, favorizarea făptuitorului.
Amintim, prin trimiterea în judecată, DIICOT a solicitat menținerea unui sechestru asigurător instituit asupra a zeci de imobile și terenuri, autoturisme de lux, bijuterii, sume de bani și alte bunuri mobile aparținând inculpaților, în valoare de aproximativ 6,5 milioane euro.
De asemenea, DIICOT a solicitat și menținerea măsurilor preventive față de inculpați, precum și obligarea acestora la plata sumei de 2.252.000 lei (aproximativ 430 mii euro) reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat – această ancheta fiind una dintre cele mai scumpe investigații derulate în istoria recentă a județului Constanța.
Trimiterea în judecată reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:




