A murit un primar PSD din județul Constanța

Organizația Județeană Constanța a Partidului Social Democrat anunță cu tristețe dispariția fulgerătoare a primarului comunei Amzacea, Constantin Radu.

“Edil cu douăzeci de ani de experiență în funcție, Constantin Radu a fost un om dedicat, apreciat și dăruit muncii sale. Un om plin de bunătate, iubitor de viaţă, care a trăit frumos şi simplu, lăsând în urma sa o familie îndurerată ce îl va pomeni mereu cu iubire şi cu infinită recunoştinţă. Plecarea sa dintre noi lasă un gol, dar şi amintirea unui om despre care s-a vorbit şi se va vorbi întotdeauna.

Suntem alături de familia îndurerată și ne rugăm pentru odihna lui veşnică.

Sincere condoleanțe! Dumnezeu să-l odihnească!”, se arată în mesajul transmis astăzi de organizația județeană a PSD Constanța.