Cu cine face echipă Felix Stroe în următorii patru ani: Ei sunt prim-vicepreședinții și vicepreședinți președintelui Organizației Județene a PSD Constanța

Politic
Organizația județeană a PSD Constanța are, de seara trecută, o conducere legitimă. Felix Stroe, președintele PSD Constanța a fost reconfirmat în funcție, fiind votat de 351 de social democrați din tot județul. Rezultatul alegerilor nu a fost unul cu emoții chiar dacă în cursa pentru șefia Organizației Județene s-a înscris și Lucian Lungoci, secretarul executiv al organizației județene.
Din echipa președintelui Felix Stroe fac parte doi prim vicepreședinți și 17 vicepreședinți care în prezent sunt primari, lideri ai organizațiilor de municipii și orașe din județul Constanța, deputați actuali sau foți parlamentari, dar și consilieri locali.
Pentru fiecare din cele 17 locuri de vicepreședinți a fost câte un singur candidat, astfel că votul pentru alegerea acestora a fost unul deschis.
Astfel, din echipa președintelui Felix Stroe fac parte:
- Dumitrache Ion – Prim-Vicepresedinte
- Georgescu Daniel – Prim-Vicepresedinte

Alegeri la Organizația Județeană a PSD Constanța
Cei 17 vicepreședinți sunt următorii:
- Neculai Tănasă – președintele PSD Mangalia
- Liviu Brăiloiu – fost senator PSD
- Cristian Cârjaliu – primarul comunei Agigea
- Florin Chelaru – primarul orașului Năvodari
- Genc Mevlit – președintele Organizației PSD Medgidia

Genc Mevlit
- Dede Perodin – consilier local PSD
- Nicolae Dragomir – primarul comunei Ostrov
- Cristina Dumitrache – deputat PSD

Alegeri la Organizația Județeană a PSD Constanța
- Mariana Gâju – primarul comunei Cumpăna
- Gabriela Iacobici – primarul comunei Grădina
- Dorinela Irimia – primarul comunei Saraiu

Alegeri la Organizația Județeană a PSD Constanța
- Gheorghe Manta – primarul comunei Chirnogeni
- Eduard Martin – vicepreședinte al Organizației Municipale a PSD Constanța
- Tudor Nădrag – președinte al PSD Hârșova

Tudor Nadrag și Corina Bulancea
- Costin Răsăuțeanu – consilier local și prim-vicepreședinte al Organizației Municipale a PSD Constanța
- Taner Reșit – primarul comunei Tuzla
- Horia Țuțuianu – deputat PSD
Citește și:







