Publicitate
Solid House apartamente si studiouri de vanzare Constanta
Printre subiectele abordate astăzi în cadrul conferinței organizate de parlamentarii PSD Constanța, a fost și unul privind regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților comerciale și a serviciilor de piață în municipiul Constanța. Deputatul social-democrat Lucian Lungoci a arătat că măsurile propuse de administrația locală nu țin de pandemie, ci de “dorința municipalității de a lovi constant în acest sector de activitate”.

Deputatul a mai spus că în urma consultărilor din partid, aleșii locali ai PSD vor veni cu o serie de amendamente la acest proiect, „care conține aberații“. Lungoci a criticat, în primul rând, orarul de funcționare al restaurantelor, barurilor și teraselor, care a fost stabilit de conducerea Primăriei până la ora 22.00, în zona de Peninsulă, și ora 20.00 în zona de oraș.

„Nu are nicio legătură cu măsurile luate din cauza pandemiei. Discutăm de un regulament care se va aplica de acum încolo. Practic, se obstrucționează activitatea acestor agenți economici în sezonul estival prin limitarea acestui orar de funcționare. Din punctul meu de vedere ar fi trebuit să lăsat ca și până acum. Este foarte greu ca un agent economic să le spună clienților să părăsească locația la ora 22.00ׅ“, a declarat deputatul.

Deputatul PSD a remarcat faptul că regulamentul are patru pagini din 44 numai cu sancțiuni și contravenții. Adică 10% din regulament este rezervat doar pentru cum vor fi sancționați agenții. În plus, au fost crescut excesiv atribuțiile de control ale Poliției Locale.

Publicitate
Energia Residence apartamente de vanzare Constanta

„De ce se întâmplă acest lucru? Pentru persoana care a lucrat la acest document (Horia Constantinescu, n.r.) vine din zona protecției consumatorului și cred că dorește să aibă în continuare aceste atribuții de control“, a mai spus Lungoci.

Citește și:

Președintele PSD Constanța: “Dacă poporul a constatat că ceea ce a votat nu îl mai reprezintă, alegerile anticipate sunt foarte necesare”

Pub
Zen Residence – Constanta, apartamente de 2 - 3 camere direct dezvoltator imobiliar