Florin Cocargeanu, fostul viceprimar al Constanței, a DEMISIONAT din funcția de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării. Iată ce a declarat

Politic
USR-istul Florin Cocargeanu, fost viceprimar al Constanței în primul mandat al primarului Vergil Chițac, și-a anunțat astăzi, 19 octombrie 2026, demisia din funcția de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării, în care fusese numit în urmă cu un an, la finele lunii septembrie 2025.
Florin Cocargeanu a precizat că va mai rămâne în funcție până la publicarea în Monitorul Oficial și a explicat că demisia a venit în contextul politic actual de la nivel central.
„În ceea ce mă privește, astăzi mi-am înaintat demisia din funcția de secretar de stat. Demisia urmează să fie publicată în Monitorul Oficial în zilele următoare, iar din acel moment voi înceta oficial să ocup această funcție.
USR a decis să nu susțină un guvern din care face parte PSD și să meargă în opoziție, iar eu am considerat că acest pas este singurul firescc.
Am intrat în această funcție ca reprezentant al USR într-un guvern din care partidul nostru a făcut parte.
În momentul în care această formulă politică se încheie, mi se pare firesc să închei și eu acest capitol“, a declarat Florin Cocargeanu.
Întrebat despre o posibilă fuziune cu PNL, Florin Cocargeanu a făcut următoarele precizări:
„Nu se pune problema unei fuziuni.
În acest moment, USR și PNL au un acord de colaborare la nivel parlamentar și fiecare partid va face opozitie“.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:







