Guvernul amână decizia privind data alegerilor prezidențiale. Când va fi adoptată hotărârea

Politic
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul va adopta, săptămâna viitoare, decizia privind data alegerilor prezidențiale.
Data alegerilor prezidențiale va fi adoptată la ședința Executivului din cursul săptămânii 13-20 ianuarie, a precizat pentru Europa Liberă, premierul Marcel Ciolacu. Anunțul vine deși Guvernul se întrunește în prima ședință din 2025 vineri, 10 ianuarie.
Liderii coaliției de guvernare PSD-PNL-UDMR-Minorități au stabilit miercuri, 8 ianuarie, datele alegerilor prezidențiale.
Astfel, conform unui anunț al PNL, turul întâi va fi organizat pe 4 mai, iar cel de-al doilea, pe 18 mai, pentru turul al doilea.
Liberalii au explicat că „decizia ține cont de nevoia ca turul I al alegerilor să aibă loc în același timp cu alegerile parțiale din anumite județe (alegeri pentru primari în 13 comune, pentru Primăria Bușteni, Primăria Zalău și Consiliul Județean Bihor) și cu necesitatea ca datele alegerilor să nu se suprapună cu sărbătorile de Paște și Florii”.
Potrivit unui comunicat PNL de miercuri seara, candidaturile ar urma să fie depuse la începutul lunii martie, iar campania electorală să aibă loc în luna aprilie.
Reprezentanții PNL au mai spus că, la alegerile prezidențiale, candidatul comun al Coaliției va fi Crin Antonescu care este susținută și de UDMR.
Citește și:
Surse: PSD ar putea renunța la varianta Crin Antonescu pentru prezidențiale







