Ionuț Rusu, viceprimarul municipiului Constanța a fost ales prim-vicepreședinte al Clubului Oamenilor de Afaceri Liberi – COAL, la nivel național. La eveniment a particpat și prim-ministrul României, Nicolae Ciucă.
„Să fiu ales prim-vicepreședinte al Clubul Oamenilor de Afaceri Liberi – COAL la nivel național este o deosebită onoare și, totodată, o mare responsabilitate. Pe această cale, le mulțumesc colegilor mei pentru încredere și le promit că voi face tot ce îmi stă în puteri pentru a nu îi dezamăgi nici pe ei și nici pe toți cei care gândesc și simt liberal”, a scris viceprimarul municipiului Constanța într-o postare pe pagina oficială de Facebook.
Din poziția de prim-vicepreședinte COAL Ionuț Rusu, viceprimarul municipiului Constanța, își dorește să îndeplinească mai multe obiective pe care le-a enumerat în cuprinsul postării:
- Încurajarea participării în politică a unui număr cât mai mare de antreprenori;
- Promovarea antreprenoriatului ca o parte centrală a valorilor și viziunii de creștere economică și de reducere a inegalităților;
- Sprijinirea de noi idei, politici, viziuni, tehnologii care să vină în sprijinul capitalului autohton, dar, totodată, capabile să îl conecteze cu fluxurile și tendințele europene și internaționale;
- Promovarea și sprijinirea învățământului dual, ca vector important în dezvoltarea profesională a tinerilor;
- Sprijinirea formarii unui ecosistem antreprenorial, care să atragă și să înglobeze cât mai mulți tineri, astfel încât aceștia să rămână acasă : fie că acasă înseamnă Constanța sau România.
La eveniment a participat și prim-ministrul României, Nicolae Ciucă, care a transmis un mesaj noii conduceri: „Felicit noua structură de conducere a COAL, aleasă astăzi și mă aștept ca acest club să fie un integrator de idei și soluții care ajută sistemul public să învețe de la toți actorii mediului privat.”, a conchis prim-ministrul.

Foto: Facebook Ionuț Rusu