za-logo

Ne puteți urmări pe:

  • Acasă
  • Știrile zilei
  • Administrație locală
  • Politic
  • Justiție
  • Economie
  • Cultură
  • Tinerii excepționali ai Constanței
  • Învățământ
  • Sport
  • Sănătate
  • Agricultură
  • Externe
  • Locuri de muncă
  • Imobiliare
  • Showbiz
  • Anunțuri

Ne puteți urmări pe:

Acasă » Politic » Județul Constanța se transformă: tren metropolitan, infrastructură modernizată și investiții în educație

Județul Constanța se transformă: tren metropolitan, infrastructură modernizată și investiții în educație

Județul Constanța se transformă: tren metropolitan, infrastructură modernizată și investiții în educație

Politic

12.09.2026

De către Ziarul Amprenta

Constanța face pași tot mai concreți spre o dezvoltare modernă, prin proiecte care vizează transportul, infrastructura, educația, sănătatea și calitatea vieții. De la trenul metropolitan, un proiect așteptat de ani de zile, până la modernizarea unităților de învățământ, investiții în infrastructura medicală, drumuri și noi facilități pentru comunitate, administrațiile locale anunță proiecte menite să răspundă nevoilor actuale ale locuitorilor. În județ și în municipiul Constanța, mai multe investiții au intrat deja în etapa de execuție sau pregătire, conturând o serie de schimbări care, odată finalizate, ar putea transforma mobilitatea, serviciile publice și spațiul urban.

Județul Constanța, va avea tren metropolitan. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, care a detaliat: ,,Facem un pas important pentru dezvoltarea unui transport feroviar modern, eficient și accesibil pentru constănțeni.

Proiectul de ordin al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, aflat în consultare publică, include dezvoltarea unui serviciu public de transport feroviar de călători de interes local în județul Constanța.

Este cadrul de care avem nevoie pentru a trece, etapizat, de la planuri la implementarea trenului metropolitan, prin valorificarea infrastructurii feroviare existente și dezvoltarea unor noi conexiuni.

Proiectul prevede inclusiv modernizarea infrastructurii și a stațiilor, eliminarea restricțiilor de viteză și o mai bună integrare a transportului feroviar în mobilitatea locală.

Mai puțin trafic pe șosele, legături mai rapide între localități și o alternativă reală de transport pentru mii de constănțeni.

Trenul metropolitan nu mai este doar o idee pe hârtie. Facem primii pași concreți pentru ca acest proiect să devină realitate.”

Florin Mitroi, proiect Tren Metropolitan

Proiectul de ordin al ministrului Transporturilor și Infrastructurii, aflat în consultare publică, include proiectul privind operarea și dezvoltarea unui serviciu public de transport feroviar de călători de interes local pe teritoriul județului Constanța.

Este cadrul prin care se trece, etapizat, de la planuri la implementarea trenului metropolitan constănțean, folosind infrastructura feroviară existentă și analizând noi conexiuni.

Sunt vizate, printre altele, conexiuni precum:

  • Cernavodă – Medgidia – Constanța – Portul Constanța
  • Constanța – Mangalia – 2 Mai
  • Constanța – Ovidiu – Năvodari – Petromidia – Corbu
  • Medgidia – Nicolae Bălcescu – Aeroportul Internațional „Mihail Kogălniceanu”
  • Medgidia – Cobadin – Negru Vodă
  • Medgidia – Dorobanțu – Lumina – Năvodari
  • Eforie Nord – Techirghiol

Proiectul prevede, de asemenea, lucrări de modernizare a infrastructurii feroviare, eliminarea restricțiilor de viteză, modernizarea stațiilor și integrarea acestora în spațiul urban, astfel încât trenul să devină o soluție reală pentru navetă, mobilitate metropolitană și turism.

Proiectul poate fi consultat în cadrul procedurii de transparență decizională a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.

„Un nou an școlar începe cu emoții, speranță și încredere în viitor.

Le doresc tuturor elevilor din județul Constanța curaj, încredere și bucuria de a învăța și de a-și urma visurile.

Profesorilor le mulțumesc pentru răbdare, dăruire și pentru rolul esențial pe care îl au în formarea noilor generații.

Iar părinților le doresc răbdare și putere, dar mai ales bucuria de a fi alături de copiii lor la fiecare pas, la fiecare încercare și la fiecare reușită. Pentru un copil, sprijinul și încrederea părinților înseamnă enorm.

Să avem un an școlar cu sănătate, rezultate frumoase și cât mai multe motive de bucurie!” a fost mesajul transmis de președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, la început de an școlar.

O investiție importantă a Consiliului Județean Constanța prinde contur. Lucrările de modernizare și consolidare a imobilului în care funcționează Serviciul Clinic Județean de Medicină Legală, o investiție importantă a Consiliului Județean Constanța se apropie, tot mai mult de final.

Stadiul lucrărilor:

-SUBSOL – 100% – Lucrările sunt finalizate.

-PARTER – Majoritatea cabinetelor și sălilor sunt finalizate, lucrările fiind finalizate în proporție de 90%.

– ETAJUL 1 – lucrările au ajuns la 85%. În prezent se lucrează finisaje și montarea corpurilor de iluminat.

În perioada următoare: Se va continua cu finalizarea lucrărilor la nivelurile superioare, amenajarea terenului și realizarea elementelor arhitecturale exterioare.

„Pentru mine, fiecare investiție în sănătate este o prioritate. Nu ne oprim la promisiuni și proiecte pe hârtie. Le ducem până la capăt și ne asigurăm că oamenii văd rezultatele. La Medicina Legală Constanța, lucrările avansează, iar obiectivul nostru este clar: un spațiu modern, sigur și la standarde corespunzătoare pentru personal și pentru cetățeni. Investim în infrastructură. Modernizăm. Construim pentru oameni,” a transmis Florin Mitroi, președintele Consiliului Județean Constanța.

Medicină legală - Constanța

Sursă foto: Facebook Florin Mitroi

,,Prin proiectele Consiliului Județean Constanța, împreună cu dl. președinte Florin Mitroi și colegii de la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, punem în valoare patrimoniul și îl aducem mai aproape de oameni, mai ales de noile generații. Constanța are o istorie extraordinară și merită să o redescoperim! Vrei să vezi cum trăiau romanii acum 2000 de ani? La Edificiul Roman cu Mozaic din Constanța, descoperi cum realitatea virtuală și inteligența artificială aduc la viață poveștile Tomisului antic. Vă așteptăm sa vizitați Edificiul Roman cu Mozaic din Piața Ovidiu,” a fost invitația vicepreședintelui Consiliului Județean Constanța, Răzvan Filipescu.

În municipiul Constanța, primarul Vergil Chițac a anunțat că se continuă lucrările de reabilitare și reamenajare a zonelor din oraș. În prezent se lucrează în zona Far, după ce au fost finalizate lucrările în zona Billa:

,,Punem Constanța la punct stradă cu stradă, zonă cu zonă. Tocmai ce am terminat zona Billa și ne mutăm cu lucrările în zona Far.

Noi finalizăm lucrări de care alții nici măcar nu s-au apucat vreodată. Este greu de explicat cum degradarea avansată a fațadelor, jardinierelor, zidurilor de pe domeniul public a fost pur și simplu tolerată, zeci de ani. Aici nu vorbim despre lucrări complexe, de reabilitate a rețelei de termie, construcții drumuri sau clădiri, vorbim despre măsura respectului pentru constănțeni. Detaliile contează. Continuăm,” a dat asigurări primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac.

Municipalitatea continuă acțiunile menite să reducă populația de insecte dăunătoare. Echipe specializate vor efectua noi tratamente în municipiul Constanța și în stațiunea Mamaia. Intervențiile vizează parcurile, spațiile verzi, terenurile din jurul blocurilor de locuințe, precum și spațiile deschise de pe aliniamentul stradal. Tratamentele vor fi efectuate cu substanțe avizate de Ministerul Sănătății.

„Întâmplarea face că în această perioadă se împlinesc 40 de ani de la momentul când deschideam pentru prima oară ,,noul an universitar”, atunci ca tânăr asistent inginer la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”.

Chiar dacă lumea s-a schimbat cu o viteză incredibilă, unele lucruri au rămas la fel, cum ar fi suma de emoții cu care părinții și elevii pornesc la drum în fiecare an sau vocația profesorilor, dublată de curajul de a rămâne la catedră, să recunoaștem, în condiții dificile.

Deschiderea anului școlar o percepi diferit, în funcție de care parte a catedrei te afli, dar numitorul comun rămâne întotdeauna încrederea că anul acesta va fi mai bine.

În calitate de primar vreau să le transmit tuturor elevilor, părinților și profesorilor constănțeni că în acest an (și în anii ce au să vină) în educație, va fi din ce în ce mai bine. Numai anul acesta am definitivat cel mai amplu program de reabilitrte școli, cu 20 de unități complet modernizate și dotate (la care se adaugă 18 în anii anteriori) pentru că avem încredere ca această investiție se va întoarce sub formă de șanse și performanță pentru elevii noștri. De aceea, cu încredere, continuăm!”, a transmis primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac.

În orașul Cernavodă, administrația locală a pregătit toate unitățile de învățământ, școlare și preșcolare, pentru a primi elevii în condiții modern. Pentru lucrări și investiții au fost alocați bani din bugetul local dar, administrația locală a atras pentru educație, 5,5 milioane de lei și prin PNRR.

 Prin acest efort financiar, elevii beneficiază de mobilier nou, dotări dar și echipamente și materiale didactice: „PNRR este un program prin care am accesat o finanțare de 5,5 milioane de lei, bani pe care i-am investit în dotarea tuturor unităților de învățământ din orașul Cernavodă, atât școli, cât și grădinițe. Acum avem table interactive, mobilier școlar nou, videoproiectoare, laptopuri, imprimante multifuncționale, și foarte mult material didactic precum manechine pentru lecțiile de anatomie, dar și kit-uri pentru laboratoarele de biologie, chimie, fizică”, a anunțat primarul orașului Cernavodă, Liviu Negoiță.

Un proiect de infrastructură rutieră care vizează drumul comunal DC 13, pe traseul DN 38 – Pelinu, a intrat într-o nouă etapă administrativă. UAT Comana a depus solicitarea pentru emiterea acordului de mediu pentru proiectul de asfaltare a drumului pe o lungime de 1,5 kilometri.

Proiectul este propus pentru a fi realizat în comuna Comana, localitatea Pelinu, iar în prezent sunt parcurse procedurile de mediu necesare pentru investiția „Lucrări de asfaltare drum comunal DC 13 DN 38 – Pelinu, com. Comana, L = 1,5 km”.

Prin solicitarea acordului de mediu, proiectul intră în procedura de analiză din punct de vedere al protecției mediului, înaintea etapelor următoare necesare pentru realizarea investiției. Persoanele interesate pot consulta informațiile privind proiectul la sediul Direcției Județene de Mediu Constanța, din municipiul Constanța, strada Unirii nr. 23. Documentația este disponibilă pentru consultare și la sediul UAT Comana, din comuna Comana, strada Primăverii nr. 13. Consultarea se poate face de luni până vineri, între orele 09:00 și 13:00.

Orașul Hârșova va avea un centru multifuncțional destinat copiilor. Administrația locală a lansat licitația pentru execuția lucrărilor în cadrul proiectului „Construire Centru Multifuncțional cu Dotări Sportive și Culturale pentru Copii”, o investiție menită să creeze un spațiu modern dedicat activităților sportive, culturale și educaționale pentru copiii din oraș.

Proiectul prevede construirea unei clădiri cu regim de înălțime P+1E, cu supantă, având o suprafață construită de aproximativ 450 de metri pătrați și o suprafață desfășurată de 916 metri pătrați. Noua construcție va avea o structură realizată integral din cadre de beton armat, cu stâlpi și grinzi dispuse pe două direcții, iar închiderile vor fi realizate din zidărie.

Potrivit documentației tehnice, fundația vor fi executată din beton armat monolitic, iar închiderile perimetrale vor fi realizate din blocuri ceramice sau BCA. Pentru eficiență energetică și un nivel ridicat de confort, fațadele vor fi termoizolate la exterior cu vată bazaltică rigidă, peste care se va aplica masa de șpaclu și tencuiala decorativă. Acoperișul tip terasă va beneficia de un sistem de termoizolație. Acesta va fi realizat cu plăci de polistiren cu o grosime de 20 de centimetri, peste care se va aplica șapă de pantă și hidroizolație din membrană bituminoasă.

Clădirea va fi racordată la rețeaua existentă de energie electrică din incintă, iar pe terasa imobilului vor fi montate panouri fotovoltaice. Acestea sunt prevăzute să producă energie electrică astfel încât să acopere o mare parte din necesarul de consum al viitorului centru.

Investiția prevede și amenajarea unei parcări cu 17 locuri.

Durata de execuție este de 18 luni. Valoarea totală estimată a contractului este de 5.451.118,33 lei.

 

Etichete:

  • județul Constanța
  • Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii
Articole similare

Politic

FOTO AUR, prezent în toate localitățile județului Constanța: dialog direct cu oamenii 12.09.2026

În acest sfârșit de săptămână, în toate UAT-urile din județul Constanța, AUR a desfășurat o amplă acțiune de teren, în cadrul căreia echipe formate din parlamentari și reprezentanți AUR au mers în comunitățile locale pentru a sta de vorbă direct …

Politic

VIDEO Sorin Grindeanu: Decebal Făgădău, posibil candidat la Primăria Constanța, dacă își dorește! Cine a mai fost nominalizat 11.09.2026

Decebal Făgădău ar putea fi un posibil candidat pentru Primăria Constanța, a spus astăzi, 11 septembrie 2026, liderul social-democraților, Sorin Grindeanu, condiția fiind însă să își și dorească lucrul acesta, spune liderul PSD. Declarația a fost făcută la finalul conferinței de …

Politic

VIDEO Sorin Grindeanu ÎL AVERTIZEAZĂ pe Daniel Georgescu: Fără compromisuri! Trebuie să câștigi Consiliul Județean, nu merge altfel 11.09.2026

Liderul PSD Sorin Grindeanu i-a trasat o direcție clară de acțiune lui Daniel Georgescu, singurul candidat care a depus moțiunea pentru conducerea Organizației Județene a PSD Constanța: „trebuie să câștigi Consiliul Județean, nu merge altfel, nu e cu nuanțe, nu …

De la același autor

Politic

FOTO AUR, prezent în toate localitățile județului Constanța: dialog direct cu oamenii 12.09.2026

În acest sfârșit de săptămână, în toate UAT-urile din județul Constanța, AUR a desfășurat o amplă acțiune de teren, în cadrul căreia echipe formate din parlamentari și reprezentanți AUR au mers în comunitățile locale pentru a sta de vorbă direct …

Știrile zilei

Tragedie la Seimenii Mici: Trupul neînsuflețit al unui bărbat, recuperat din Dunăre 12.09.2026

ISU Dobrogea anunță că la această oră, cadavrul unui bărbat este recuperat din Dunăre, din zona Seimenii Mici. Reamintim că seara trecută o persoană a dispărut în zona Canal apa caldă în Seimenii Mici. Vom reveni.

Politic

Județul Constanța se transformă: tren metropolitan, infrastructură modernizată și investiții în educație 12.09.2026

Constanța face pași tot mai concreți spre o dezvoltare modernă, prin proiecte care vizează transportul, infrastructura, educația, sănătatea și calitatea vieții. De la trenul metropolitan, un proiect așteptat de ani de zile, până la modernizarea unităților de învățământ, investiții …

Lăsați un mesaj Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele Știri
FOTO AUR, prezent în toate localitățile județului Constanța: dialog direct cu oamenii

Politic

FOTO AUR, prezent în toate localitățile județului Constanța: dialog direct cu oamenii 12.09.2026
Tragedie la Seimenii Mici: Trupul neînsuflețit al unui bărbat, recuperat din Dunăre

Știrile zilei

Tragedie la Seimenii Mici: Trupul neînsuflețit al unui bărbat, recuperat din Dunăre 12.09.2026
La două zile după înmormântarea regelui Norvegiei, a murit și sora lui, prințesa Astrid

Externe

La două zile după înmormântarea regelui Norvegiei, a murit și sora lui, prințesa Astrid 12.09.2026
Ministerul Energiei lansează un apel de proiecte pentru investiții în fotovoltaice cu stocare, destinat instituțiilor publice

Economie

Ministerul Energiei lansează un apel de proiecte pentru investiții în fotovoltaice cu stocare, destinat instituțiilor publice 12.09.2026
CS Medgidia caută a treia victorie consecutivă! Duel cu CS Eforie, în etapa a treia

Economie

CS Medgidia caută a treia victorie consecutivă! Duel cu CS Eforie, în etapa a treia 12.09.2026
za-logo

Ziarul Amprenta reprezintă o publicație independentă în care cititorii din județul Constanța, dar și din împrejurimi, pot parcurge cele mai noi și interesante știri. Cititorii au la dispoziție articole de interes local și general, structurate în diferite secţiuni precum: Administrație locală, Politic, Economie, Sănătate, Agricultură, Cultură sau Sport. Încă de la înființare, misiunea noastră a fost aceea de a informa corect cititorii, contribuind astfel la dezvolatarea societăţii şi la formarea unei comunități puternice şi responsabile. Din Redacția Ziarului Amprenta fac parte jurnaliști responsabili și echidistanți, cu experiență în presa locală, care se străduiesc să ofere informații precise, echilibrate și verificate, respectând standardele etice și jurnalistice.

Contactați-ne: [email protected]
Redacția Termeni şi condiţii de utilizare Politica de confidențialitate Politica Cookies Politica EU GDPR

Ziarul Amprenta ©2026

Prin continuarea navigării pe ZiarulAmprenta.ro confirmi acceptarea termenilor și condițiilor de folosire. Citește: Termeni şi condiţii, Politica de Confidențialitate.