PNL a decis organizarea Congresului extraordinar duminică. Câte voturi au fost împotrivă

Politic
Consiliul Național PNL a votat cu 566 de voturi pentru convocarea Congresului extraordinar duminică, potrivit unor surse participante, scrie Digi24. Împotrivă au fost 97 de voturi și s-au înregistrat 19 abțineri.
Adrian Veștea nu a fost este prezent la ședință.
Potrivit informațiilor digi24.ro, Ciprian Ciucu rămâne în cărți pentru postul de prim-vicepreședinte al partidului. Dacă Ilie Bolojan va fi reconfirmat președinte și reușește să treacă inclusiv modificarea statutului și tăierea posturilor de conducere din PNL, edilul Capitalei ar urma să fie propus singurul prim-vicepreședinte al partidului.
Reamintim că astăzi aripa Veştea din PNL a depus la Tribunalul Ilfov o cerere de suspendare de urgenţă a Deciziilor BPN prin care s-au convocat Consiliul Naţional şi Congresul, arătând că scopul evident a fost de a modifica Statutul partidului şi de a elimina membrii şi aleşii cu opinie divergentă, potrivit unor surse liberale, citate de news.ro.
Citește și:







