Radu Oprea a primit aviz favorabil, cu 21 de voturi pentru și 17 împotrivă, după ce a fost audiat pentru funcția de ministru

Politic
Social-democratul Radu Oprea, propus ca ministru al Apărării, a fost supus audierii pentru funcția de ministru. Oprea a primit un aviz favorabil, cu 21 de voturi pentru și 17 împotrivă. Acesta a vorbit despre programele de înzestrare a Armatei, despre industria României, dar și creșterea contribuției României la bugetul de înarmare al NATO.
„Ne dorim să putem produce în România cât mai mult, dar nu o simplă producție, ci o producție care să-ți genereze plus valoare. Fiecare leu investit din bugetul public trebuie să primească relevanță în economia românească, mai ales pentru înzestarea Armatei”, a declarat Radu Oprea.
Acesta a mai vorbit și despre finanțarea europeană de 47 de milioane de euro, alături de partenerul Rheinmetall și a afirmat că își dorește să dinamizeze procesul, dar și alte proiecte, „extrem de importante” pentru România.
Acesta a mai precizat că proiecte în Tehnologie, precum acorduri de cooperare industrială trebuie „puse la punct”.
„Trebuie să definim, să explicăm, să vedem exact fiecare dintre contractele de înzestare a Armatei, care va fi plus valoarea pe care o va lăsa în economia românească, care va fi amprenta financiară și care va fi, dacă vreți, progresul în tehnologie”, a declarat Oprea.
Acesta a vorbit despre proiectele prin SAFE, dar și continuarea construirii drumurilor. Acesta a mai afirmat că înzestrarea Armatei vine ca o completare a creșterii calității vieții în domeniul militar.
„În momentul în care privim un militar să-l privim cu respect”, a declarat Oprea, precizând că respectul trebuie să existe în mentalul colectiv și când militarul este în serviciu, dar și când a părăsit serviciul militar.
Acesta a mai vorbit despre creșterea contribuției la NATO, afirmând că Legea Bugetului de stat care ar trebui să fie votat ar trebui să includă și acest aspect.
„La HAGA s-a decis că până în 2031, și există o perspectivă financiară agreată până în 2030, cheltuielile pentru apărare să crească la 5%, cu cei 3,5% și 1,5%. Lucrul acesta va fi prezent și la legea bugetului de stat de anul acesta, pe care dorim să o avem undeva în luna noiembrie-decembrie, dar obligatoriu în anul acesta, astfel încât anul viitor să putem avea o previziune foarte clară asupra programelor pe care le avem (…)”, a declarat Oprea.
Oprea a mai vorbit și despre parteneriatul strategic cu SUA, afirmând că este o componentă de securitate „extrem de importantă” pentru România.
„Suntem în plin proces de a încerca să avem această bază industrială care să răspundă din punct de vedere al nevoilor, al mentenanței, al muniției, al dotărilor, al logisticii necesare pentru armata română și Statele Unite ale Americii rămân unul dintre principalii furnizori de securitate pentru România”, a declarat Radu Oprea.
Acesta a mai precizat România are prezență în mai multe programe de finanțare, dar a vorbit și despre alte programe de înzestrare, precum ASAP sau EDIP.
„Putem colabora cu alte companii din state membre pe proiecte comune, astfel încât să dezvoltăm baza industrială, să fim mai prezenți în zona de creativitate, de idei noi, drone, de toate tipurile în România și tot sistemul contra-dronă. Lucrul acesta putem să-l facem și prin finanțarea europeană”, a declarat Radu Oprea.
Ministrul propus a fost întrebat despre Rheinmetall, dacă are încredere aceeași „satisfacție despre implementarea rigorii germane” în cazul preluării activității șantierului naval Mangalia.
„Am fost, am vizitat fabrica lor din Germania. Nu știu această activitate navală – care este trecutul experiența – însă Rheinmetall este o companie cu nume mare, cu experiență germană, cu tehnică germană. Istoria ne arată că, da, germanii pot să facă în domeniul tehnicii lucruri uimitoare”, a declarat Oprea, afirmând că și cel care a pus întrebarea are, din câte își amintește el, o mașină germană.
În timpul audierilor, ministrul propus a fost criticat de deputatul PNL, Alexandru Muraru, care i-a reproșat că este singurul ministru din UE trimis în judecată. Momentul a izbucnit după ce Oprea i-a răspuns la o întrebare legată de CV-ul său și de ceea ce îl recomandă ca ministru al Apărării.
„Față de antecesorii mei ultimii doi miniștrii ai Apărării, am o mare calitate aceea că am făcut Armata. Măcar din această perspectivă chiar știu ce înseamnă să faci Armata, știu ce înseamnă să fii soldat în termen, știu ce înseamnă să fii la o armă specială. Am fost la 0-18-47 la parașutiști, am salturi cu parașuta, am tras cu arma”, a declarat Oprea.
În final, Radu Oprea a primit un aviz favorabil, cu 21 de voturi pentru și 17 împotrivă.
Sursa foto: Radu Oprea
Citește și:
OFICIAL Cum arată lista celor 11 miniștri PSD în Cabinetul Niculescu






