Senatorul PSD Constanța, Felix Stroe, susține că plafonarea adaosului comercial la alimente este un instrument real de combatere a inflației. Șapte țări din UE aplică deja această măsură!

Politic
Senatorul Felix Stroe, președintele Organizației Județene a PSD Constanța, a transmis un mesaj ferm către colegii parlamentari din PNL şi USR, îndemnându-i să sprijine demersul social-democraților privind menținerea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază.
„În Uniunea Europeană există șapte țări în care este plafonat adaosul comercial la alimentele de bază! Un exemplu elocvent este Croația, unde 70 de produse sunt declarate de bază. Este evident că măsura are drept scop scăderea inflației„, a declarat senatorul constănţean.
Potrivit acestuia, PSD a insistat în cadrul Coaliției de Guvernare pentru ca măsura să fie prelungită, în contextul în care efectele benefice asupra pieței și a consumatorului final sunt vizibile. În urma presiunilor din coaliţie, premierul României urmează să analizeze o decizie în acest sens până marţi, săptămâna viitoare.
„Până atunci, fiecare parlamentar PNL şi USR poate acționa pentru a apăra alegătorii din judeţele lor. Dacă, totuşi, premierul nu va aproba prelungirea plafonării, parlamentarii PNL şi USR au datoria de a se alătura demersului PSD, care va susține în Parlament o propunere legislativă pentru menţinerea măsurii. Este datoria lor să voteze pentru cei care i-au votat!„, a adăugat Stroe.
În finalul declarației, senatorul PSD le-a reamintit colegilor din celelalte partide componente ale coaliției că Uniunea Europeană funcționează pe baza unei economii sociale de piață, în care principiile economice se îmbină cu responsabilitatea socială, vizând combaterea inegalităților și a sărăciei.
„UE are economie SOCIALĂ de piață! Adică acel model economic care combină principiile economiei de piață cu obiectivele sociale, promovând dezvoltarea economică în paralel cu reducerea sărăciei şi inegalităţii”, a subliniat senatorul constănţean.
Declarația vine în contextul în care premierul Ilie Bolojan a anunțat, joi seara, că săptămâna viitoare va fi luată o decizie în coaliția de guvernare cu privire la păstrarea sau nu a plafonării adaosului comercial la alimentele de bază. „Aici se pune problema să avem argumente raţionale, să vedem care sunt datele care fundamentează o astfel de decizie. Astfel de decizii nu le luăm pe picior”, a spus șeful Guvernului.
Citește și:
Adaos comercial plafonat sau nu? Ce spune premierul Ilie Bolojan





