Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de lege privind implementarea sistemului de avertizare a populaţiei în situaţii de urgenţă „RO-ALERT”.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare implementarea Sistemului de avertizare a populaţiei în situaţii de urgenţă „RO-ALERT”, bazat pe tehnologii moderne din domeniul comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiilor, potrivit raportului adoptat de Camera Deputaţilor.

Sistemul „RO-ALERT” presupune multiple avantaje faţă de cel actual, dintre care cele mai importante sunt reprezentate de: transmiterea unor mesaje de avertizare adaptate evenimentului iminent prin intermediul reţelelor operatorilor de telefonie mobilă, transmiterea rapidă a mesajelor către toţi utilizatorii aflaţi în arealul ameninţat chiar în condiţii de congestie a reţelelor operatorilor de telefonie mobilă, potrivi raportului de adoptare votat de Camera Deputaţilor.

Sistemul permite ca mesajele să fie afişate instantaneu pe ecranul terminalului mobil fără a fi necesară vreo intervenţie a utilizatorului, repetarea ciclică a mesajelor de alertare la intervale de timp configurabile, recepţionarea mesajelor de avertizare şi de către terminalele aflate în roaming, acurateţea mesajelor de avertizare, formulate doar pe baza informaţiilor furnizate de surse autorizate, potrivit sursei citate.

Publicitate
Energia Residence apartamente de vanzare Constanta

Publicitate
Zen Residence – Constanta, apartamente de 2 - 3 camere direct dezvoltator imobiliar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Introduceți aici numele dvs.