Social-democratele din Constanța vestesc primăvara vârstnicilor din Constanța și Poarta Albă: Activități oferite de oameni pentru oameni

Politic
Reprezentantele Organizației Județene de Femei a Partidului Social Democrat Constanța organizează două vizite de suflet mâine, 1 martie 2025, în prima zi de primăvară.
Social-democratele constănțene îi vor vizita pe vârstnicii din Centrul de Îngrijire și Asistență din municipiu, începând de la ora 9.30, dar și pe cei din Centrul de Îngrijire și Asistență Poarta Albă, unde reprezentantele OJFSD vor ajunge la ora 11.00.
„Aceste activități, oferite de oameni pentru oameni, s-au născut din dorința de a oferi dragostea și aprecierile binemeritate celor ce aduc viața pe pământ, astfel că ne îndreptăm pașii, în prima zi de primăvară, către vârstnicii noștri“, a spus Mariana Gâju, președintele OJFSD Constanța.
Această vizită este deja un eveniment cu tradiție pentru social-democratele constănțene, acesta fiind cel de-al 16-lea an în care reprezentantele OJFSD sunt alături de vârstnici în primele zile ale primăverii.
După cele două vizite de suflet, femeile social-democrate constănțene se vor reuni într-un cadru festiv la Ballroom Melody Mamaia.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:







