Alarmă mondială! O bacterie letală a început să se răspândească în întreaga lume

O infecţie fungică ce este rezistentă la medicamente anitmicrobiene se răspândeşte la nivel global, iar savanţii nu ştiu de unde provine.

Publicitate

Ciuperca, numită Candida auris, trăieşte de obicei neameninţător pe piele şi în membranele mucoase. Dar o formă rezistentă la tratamente a apărut în întreaga lume, inclusiv în Europa, India şi Americi.

Reprezentanţii CDC (Centers for Disease Control and Prevention) au emis o alertă cu privire la acest microb în 2016, iar astăzi este descris ca fiind o ameninţare serioasă. Acesta a fost descoperit prima dată în 2009 la un pacient în Japonia, dar un alt studiu a scos la iveală că o infecţie a avut loc în 1996 în Coreea de Sud, scrie Live Science.

Cum se răspândește

Mai alarmant este că ciuperca persistă pe suprafeţe şi se poate transmite de la persoană la persoană în spitale şi clinici. Infecţiile cu Candida auris sunt de multe ori fatale pentru cei care au deja un sistem imunitar compromis, inclusiv cei bătrâni şi cei foarte mici. De obicei, infecţia se răspândeşte în centrele de tratament, afectându-i pe cei care au deja o sănătate precare. Simptomele iniţiale sunt febra, dureri şi oboseală şi poate fi fatală dacă ajunge în sânge, creier sau inimă.

Tipurile de microb sunt diferite din punct de vedere genetic, sugerând că rezistenţa la medicamente evoluează separat, dar simultan în întreaga lume. Nu este clar ce cauzează creşterea în incidenţă a cazurilor, dar o teorie este că fungicidele folosite în agricultură au dus la evoluţia rezistenţei lui Candida auris.

Sursa: www.descoperă.ro 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Introduceți aici numele dvs.