Autorităţile olandeze din domeniul sănătăţii au retras, la finele acestei săptămâni, o mare cantitate de carne din magazinele alimentare după ce au descoperit legăturile dintre o serie de intoxicaţii alimentare din ultimii doi ani şi un singur furnizor, relatează Euronews.

Purtătorul de cuvânt al Institutului Naţional pentru Sănătate Publică (RIVM), Jan Brouwer de Koning, a declarat că experţii au testat ADN-ul bacteriilor listeria implicate în cazuri care au afectat în total 20 de persoane, dintre care trei au decedat, iar o femeie a făcut avort, scrie adevarul.ro.

RIVM a tras concluzia că intoxicaţiile provin probabil dintr-o singură sursă.Autorităţile au identificat procesatorul Offerman din oraşul Aalsmeer drept sursa probabilă, după care a urmat rechemarea produselor.

Lanţurile care au comercializat carnea   Într-o declaraţie pe site, Offerman a spus că rechemat carne care a fost distribuită în reţele de magazine printre care Aldi, Bidfood, Jumbo, Sligro şi Versunie.   Offerman, o filială a companiei Ter Beke din Belgia, a declarat că a oprit toate activităţile de tăiere a cărnii şi de ambalare din Aalsmeer. „Activităţile vor fi preluate de alte fabrici din grup”, a anunţat firma.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Introduceți aici numele dvs.