Salariaţii din serviciile de Ambulanţă vor protesta începând astăzi, pe termen nelimitat, în întreaga țara, au anunțat Blocul Naţional și Federaţia Naţională Sindicală ”Ambulanţa” din România (FNSAR). Sindicaliştii organizează o acţiune de protest în Capitală, la sediul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, unde sunt așteptate peste o mie de persoane.

Potrivit sindicaliștilor, nemulțumirile sunt legate de salarii, starea tehnică neconformă a autosanitarelor, lipsa de reacție a autorităților la problemele cu care care Serviciile de Ambulanță se confruntă precum și lipsa de transparență și consultare a șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.

Protestul va începe la ora 10.00, iar toate ambulanţele operative vor afişa vizibil mesajul ”Protest naţional”.

Publicitate
Energia Residence apartamente de vanzare Constanta

De asemenea, Blocul Naţional Sindical a anunţat, împreună cu Federaţia Naţională Sindicală ”Ambulanţa” din România (FNSAR), care reprezintă toate Serviciile Publice de Ambulanţă, că marţi va fi organizat un miting de amploare în Capitală, cu peste 1.000 de protestatari.

Sindicaliștii vor picheta Ministerul Afacerilor Interne și sediul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, informează Hot News.

De la ora 12.00, protestarii vor porni în marș din Piaţa Revoluţiei înspre Piaţa Victoriei.

De la ora 12.30, sindicaliștii vor picheta Guvernului României din Piaţa Victoriei.

”În cazul în care Premierul României convoacă conducerea Blocului Naţional Sindical şi FNSAR la discuţii, iar, în final, având un răspuns pozitiv la revendicările protestatarilor se va renunţa la marşul sindical şi pichetarea Guvernului. Menţionăm că protestatarii care vor participa la protest sunt din timpul liber, iar prezenţa lor la Bucureşti nu afectează negativ capacitatea de intervenţie a Serviciilor Publice de Ambulanţă”, au mai transmis sindicaliştii.

Citește și:

Între 5.000 și 10.000 de euro, șpaga pentru angajări la Serviciul de Ambulanță: Un fost șef al SAJ și 14 angajați, trimiși în judecată pentru TRUCAREA unui CONCURS

Publicitate
Zen Residence – Constanta, apartamente de 2 - 3 camere direct dezvoltator imobiliar

Ne puteți urmări și pe Facebook, Twitter sau Google News!


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Introduceți aici numele dvs.