Duminică, între orele 8.00 și 14.00, o echipă medicală de la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța va fi prezentă în Parohia Topraisar unde îi așteaptă pe localnicii comunei pentru a participa la o acțiune de donare de sânge, în incinta Centrului Social „Sf. Filofteia”. 

Astfel de acțiuni de recoltare de sânge au mai avut loc în comună, până acum sute de persoane răspunzând pozitiv apelului preotului paroh al Parohiei “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, Vasile Bobaru, dar și autorităților locale.

La acțiune sunt așteptate toate persoanele sănătoase din Topraisar și localitățile învecinate care doresc să îi ajute pe pacienții care au nevoie de tratament transfuzional.

Pot dona sânge persoane cu vârsta cuprinsă între 18 – 65 ani (pentru prima donare 18 – 60 de ani în funcție de evaluarea medicală) cu greutatea de peste 50 kg (în funcție de înălțime, constituție), care nu au suferit de hepatită virală, tuberculoză, sifilis, malarie, infecție HiV, epilepsie, diabet zaharat insulino-dependent, boli de inimă, etc.

Cu 3 zile înainte de donare este interzis consumul de băuturi alcoolice!

În ziua donării se recomandă un mic dejun ușor (sandwich-uri, fructe, lactate) și minim 500 ml de lichide.

Persoanele care efectuează o donare completă (450 ml de sânge) beneficiază la cerere de:

– 7 tichete de masă pentru produse alimentare;

– o zi liberă, în ziua donării, în cazul donatorilor salariați, elevi, studenți și militari.

– decontarea cheltuielilor de transport în comun în ziua donării între localitatea de domiciliu/ reședinta înscrisă în actul de identitate și localitatea unde se efectuează donarea de sânge.

Sursă foto deschidere: Arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Introduceți aici numele dvs.