Help Net cumpără lanţul de farmacii Proxi Pharm din Constanţa
Sănătate
Help Net achiziţionează lanţul de farmacii Proxi Pharm din Constanţa Help Net achiziţionează lanţul de farmacii Proxi Pharm din Constanţa, ajungând astfel la un număr de 259 locaţii, potrivit unui comunicat de presă al companiei citat de Agerpres.
În urma tranzacţiei, Help Net preia de la Proxi Pharm cele 17 farmacii deţinute în judeţul Constanţa: 12 în oraşul Constanţa, două în Techirghiol şi câte o farmacie în Năvodari, Negru Vodă şi comuna Topraisar.
Farmaciile preluate de la Proxi Pharm vor fi integrate în structura Help Net în cel mai scurt timp posibil, iar personalul farmaciilor achiziţionate se va alătura celor 1.600 de angajaţi deja existenţi.
„Extinderea reţelei de farmacii Help Net este o prioritate pentru noi, astfel putem fi cât mai aproape de pacienţii noştri, cărora dorim să le oferim produse şi servicii de calitate, la preţuri competitive”, a declarat Sebastian Ring, Managing Director Help Net.