S-a SCHIMBAT programul de vizită la Spitalul Județean Constanța. Accesul vizitatorilor în secțiile cu risc, INTERZISĂ
Sănătate
În contextul epidemiologic actual, dar și ca urmare a recomandărilor autorităților, conducerea Spitalului Clinic județean de Urgență Constanța a adoptat o serie de măsuri pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin gripă. Astfel, începând de marți, 10 ianuarie, programul de vizită va fi limitat la două ore pe zi și suspendat în secțiile cu risc.
Noul program de vizite va fi de luni până duminică între orele 13.00 – 15.00.
Totodată, în vederea protejării pacienților și a personalului medical, s-a dispus interzicerea accesului vizitatorilor în secțiile cu risc: Neonatologie, Obstetrică Ginecologie 1 şi 2, Pediatrie, Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică.
De asemenea, pentru a veni în sprijinul pacienţilor internaţi în secţiile unde programul de vizită este suspendat, personalul unității spitalicești care va asigura serviciul de curierat, zilnic, în intervalele orare 11.00-12.00 și 16.00-17.00.
Punctul de întalnire este la intrarea în Spital dinspre Bulevardul Tomis (ușa rotativă).
Accesul vizitatorilor în salon este permis după cum urmează:
- 1 vizitator/pacient în saloanele cu 3 paturi, pacientii putând fi vizitati pe rând;
- 1 vizitator/pacient în saloanele cu un număr de 4-6 paturi, putând fi vizitati maximum doi pacienti în acelasi timp.
- Durata vizitei este limitată la 15 minute.
- Nu este permis accesul vizitatorilor care prezintă semne clinice de infectii respiratorii sau aflaţi în stare de ebrietate;
- Este obligatorie purtarea echipamentului de protecție. Acesta este pus la dispoziția vizitatorilor gratuit si se regăseşte la intrarea în fiecare secţie.
De asemenea, masca de protecție este obligatorie în incinta spitalului.