Cătălin Marian Apostol a făcut primul pas pentru Natalia. Acum, Cernavodă se mobilizează: toate vânzările unei zile de la Patiseria Riardi vor merge către familie

Social
O nouă inițiativă de sprijin pentru Natalia, fetița de nici 3 ani din Cernavodă diagnosticată cu retinoblastom bilateral, prinde contur în comunitate. Patiseria Riardi din Cernavodă anunță organizarea unei acțiuni în care toate încasările obținute din vânzări vor fi oferite familiei pentru susținerea tratamentului micuței. Demersul de susținere a Nataliei a pornit de la Cătălin Marian Apostol, actual consilier AUR, fost primar al orașului Cernavodă. Acum, inițiativa este susținută de oameni din comunitate și de distribuitorii care colaborează cu patiseria, care au anunțat că vor pune la dispoziție marfa necesară fără costuri.
Familia Nataliei trece printr-una dintre cele mai grele perioade. Fetița, în vârstă de doar 2 ani și 4 luni, a fost diagnosticată cu retinoblastom bilateral, o formă rară de cancer ocular care afectează ambii ochi.
Totul a început cu suspiciunea unei afecțiuni oftalmologice. Inițial, Natalia a fost suspectată de cataractă și dezlipire de retină, însă ulterior medicii au stabilit suspiciunea de retinoblastom. „Tumora s-a dezvoltat spre exteriorul ochiului”, a explicat mama fetiței, Mihaela Moisa.
Boala a evoluat rapid, iar Natalia a început deja tratamentul în România. Prioritatea medicilor este stoparea evoluției bolii.
„În ochiul stâng, o tumoră de aproximativ 2,2 x 1,8 cm. În ochiul drept, 4 tumori periferice de aproximativ 1–2 mm. Într-o singură zi, viața noastră s-a împărțit în două: înainte de diagnostic și după diagnostic. Din 1 iulie am început chimioterapia. Am învățat să trăim de la un tratament la altul, de la un control la altul, de la o veste la alta. Și, printre toate fricile noastre, a venit și o veste bună: Natalia răspunde bine la chimioterapie. Tumora mare de la ochiul stâng a început să se retragă, iar pentru acest ochi Natalia face și crioterapie. Este încă un drum lung. Un drum pe care nu l-am ales. Dar pe care îl vom parcurge până la capăt. Pentru ea. Pentru ochișorii ei. Pentru zâmbetul ei. Pentru viitorul ei.”, a spus recent mama fetiței, Mihaela Moisa, într-o postare pe pagina de socializare.
O zi în care fiecare cafea sau prăjitură cumpărată devine ajutor pentru Natalia
În acest context, Patiseria Riardi din Cernavodă a decis să transforme o zi obișnuită de vânzări într-o zi dedicată Nataliei. Toate încasările realizate în acea zi urmează să fie oferite familiei, ca sprijin pentru tratamentul fetiței.
Data acțiunii nu a fost încă stabilită. Familia Nataliei le cere cernăvodenilor să transmită în comentariile ultimului mesaj postat de mama fetiței ce zi le-ar fi cel mai ușor să participe, astfel încât inițiativa să poată ajunge la cât mai mulți oameni.
Astfel, o cafea, o prăjitură sau orice alt produs cumpărat de la Patiseria Riardi în ziua respectivă se va transforma într-un gest concret de solidaritate pentru Natalia.
În spatele acestei inițiative se află administratorul patiseriei, originar din Serbia și stabilit în Cernavodă de câțiva ani. Acesta spune că a aflat despre situația Nataliei și a decis să nu rămână indiferent.
„Am văzut pe pagina domului Apostol Cătălin Marian apelul pentru Natalia și știind că a fost un om serios în comunitate, sincer, nu am putut rămâne indiferent. Natalia este un copil din comunitatea noastră care trece printr-o încercare cumplită.
Noi, cei care trăim și muncim în Cernavodă, avem norocul că România și orașul nostru ne-au oferit șansa să ne construim o viață liniștită, să muncim și să ne creștem familiile. Cred că, atunci când unul dintre oamenii comunității noastre trece printr-un moment atât de greu, este normal să fim alături de el.
De aceea, vreau să fac și eu o faptă bună. Nu pentru imagine și nu pentru reclamă, ci pentru că așa cred că trebuie să funcționeze o comunitate: atunci când cineva are nevoie, să nu trecem nepăsători mai departe.
Natalia are nevoie de noi. Iar dacă putem să-i oferim o șansă în plus, cred că merită să o facem”, a transmis, pentru Ziarul Amprenta, administratorul Patiseriei Riardi.
Distribuitorii oferă gratuit marfa pentru ziua caritabilă
Gestul de solidaritate nu se oprește la patiserie. Distribuitorii care colaborează cu Patiseria Riardi s-au oferit, așa cum se arată în postarea mamei Nataliei, să îi furnizeze gratuit produsele necesare pentru ziua caritabilă.
În acest fel, o parte cât mai mare din încasările realizate în ziua respectivă va putea ajunge efectiv la familia Nataliei.
Mama fetiței le-a mulțumit tuturor celor care aleg să se implice, subliniind că sprijinul primit nu înseamnă doar ajutor financiar, ci și puterea de a merge mai departe într-o perioadă extrem de dificilă.
La rândul său, Cătălin Marian Apostol, cel de la care a pornit demersul de ajutorare a Nataliei, spune că a ales să fie sprijin pentru familia micuței după ce a fost contactat de mama Nataliei.
„Am fost contactat de mama Nataliei, pe care o cunosc încă de când eram mici, și am ales să mă implic și să dau o mână de ajutor, pentru că, dincolo de orice diferențe sau preocupări de zi cu zi, suntem oameni, iar aici vorbim despre salvarea unei vieți!
Cred că atunci când un copil trece printr-o asemenea încercare, fiecare dintre noi poate face ceva. Uneori nu este nevoie de mult: un gest, o donație, o distribuire a apelului sau pur și simplu faptul că atragem atenția asupra cazului.
Le mulțumesc celor care s-au implicat deja și îi încurajez pe toți cei care pot să o facă să dea o mână de ajutor. Împreună putem transforma un gest mic într-o șansă mare pentru Natalia”, a transmis Cătălin Marian Apostol.
„Vreți să îi fiți în continuare alături Nataliei?”
Familia face acum apel către comunitatea din Cernavodă pentru stabilirea zilei în care va avea loc acțiunea de la Patiseria Riardi.
„Vreți să îi fiți în continuare alături Nataliei și familiei sale? Și, dacă da, în ce zi v-ați dori să organizăm această zi de binefacere la Patiseria Riardi?”, este mesajul transmis de mama fetiței.
Inițiatorii speră ca ziua aleasă să îi aducă împreună pe cât mai mulți oameni din Cernavodă și nu numai.
Pentru Natalia, fiecare gest contează. O cafea, o prăjitură, o distribuire a apelului sau o donație pot însemna, în această perioadă, o nouă șansă pentru un copil de nici trei ani.
Cum poate fi sprijinită Natalia
Persoanele care doresc să contribuie direct la tratamentul fetiței pot face donații în următoarele conturi:
Banca Transilvania – RON
Titular: MOISA CRISTIAN CORNEL
IBAN: RO75BTRLRONCRT0390704801
Banca Transilvania – EURO
Titular: MOISA CRISTIAN CORNEL
IBAN: RO25BTRLEURCRT0390704801
Banca Transilvania – RON
Titular: MOISA MIHAELA ALEXANDRA
IBAN: RO16BTRL01401201760584XX
Familia îi roagă pe cei care fac donații să menționeze la detaliile plății „Donație pentru Natalia” sau „Sprijin pentru tratamentul Nataliei”, pentru o evidență mai ușoară a sumelor primite.
Citește și:







