Primarul comunei Valu lui Traian, Iulia Iurea, face apel la solidaritate: Împreună putem schimba un destin

Social
Primarul comunei Valu lui Traian, Iulia Iurea, îi invită pe toți locuitorii să se alăture unui eveniment caritabil dedicat sprijinirii familiei Dăscălescu, demonstrând încă o dată că puterea unei comunități unite poate aduce speranță și sprijin concret celor aflați în nevoie.
Evenimentul „Micul Campion, Marea Schimbare!”, organizat de Asociația Dobrogea Reborn, va avea loc vineri, 10 iulie 2026, începând cu ora 17:00, pe Stadionul din Valu lui Traian.
În mesajul adresat comunității, primarul Iulia Iurea îi îndeamnă pe cetățeni să răspundă apelului la solidaritate:
„Dragi locuitori ai comunei Valu lui Traian,
Vă invit să fim, încă o dată, o comunitate unită și să arătăm că solidaritatea poate schimba destine.
Fiecare gest de sprijin contează. Împreună putem oferi speranță, încurajare și un ajutor concret unei familii care trece prin momente dificile.
Vă aștept cu drag pe data de 10 iulie, începând cu ora 17:00, la Stadionul din Valu lui Traian, să fim alături de această familie!”
Evenimentul este organizat pentru a sprijini familia Dăscălescu. Ionuț Dăscălescu are nevoie de o nouă intervenție chirurgicală și de continuarea recuperării medicale, după ce a trecut prin numeroase operații la picior. Totodată, fiul său, Bogdan, diagnosticat cu autism și dificultăți de vorbire, are nevoie de terapii și îngrijire permanentă.







