Dragoș Silvestru, vicecampion național la decatlon! CSM Constanța a cucerit și bronzul la ștafeta 4×100 m

Sport
Pe Stadionul de atletism „Nicolae Mărășescu” din Craiova, în ziua a doua a Campionatului Național de atletism pentru seniori, Dragoș Silvestru a reușit să încheie cele 10 probe ale decatlonului și a câștigat medalia de argint.
De menționat, că pe parcursul probelor s-a situat pe poziția a 4-a, a 3-a și prin execuții tehnice deosebite a urcat pe treapta a doua a podiumului.
Atleții de la CSM Constanța au avut o evoluție foarte bună în proba de ștafetă 4×100 de metri, unde au reușit să câștige medalia de bronz.
Cei patru atleți de la CSM Constanța sunt Alexandru Toader, Iustin Paraschiv Dan (mezinul echipei), Dragoș Silvestru și experimentatul Radu Cristian Valentin.
Sportivii sunt pregătiți la CSM Constanța de antrenorul Alin Larion.







