Gheorghe Hagi a refuzat să preia naționala României. Cum și-a motivat alegerea
Sport
Gheorghe Hagi, 59 de ani, a refuzat propunerea FRF de a prelua echipa națională a României. Discuțiile vor fi continuate cu următorul candidat, cel mai probabil Adrian Mutu, arată GSP.
Pe site-ul oficial al Farului Constanța, Gheorghe Hagi a scris: „Dragi suporteri români, în urma discuțiilor din ultima perioadă, cu privire la dorința Federației Române de Fotbal de a fi noul selecționer al României, doresc să precizez următoarele:
– Am analizat în ultimele zile această posibilitate, pentru că, pe de o parte, trebuiau îndeplinite anumite condiții ale F.R.F, iar pe de altă parte există proiectul pe care l-am început la Farul Constanța în urmă cu trei ani, unde îmi doresc să construim un club puternic.
– Din acest motiv am decis că nu pot accepta, în acest moment, propunerea Federației Române de Fotbal de a fi selecționerul echipei naționale.
– A fost cu siguranță una din cele mai dificile decizii pe care le-am luat în întreaga carieră, pentru că naționala României reprezintă visul oricărui tehnician român.
– Mulțumesc tuturor celor care mi-au fost alături în aceste zile. Hai, România!”
Cu respect, Gheorghe Hagi