Performanță REMARCABILĂ: Anastasia Gavrilă de la CS Cumpăna, printre cei mai buni șahiști de la Campionatele Naționale de Juniori și Tineret

Sport
Performanță remarcabilă pentru CS Victoria Cumpăna: tânăra sportivă Anastasia Gavrilă s-a clasat pe locul IV, din 24 de participante, la proba de șah rapid, în cadrul Campionatelor Naționale de Juniori și Tineret – Rapid și Blitz 2026.
Competiția s-a desfășurat în perioada 23–25 octombrie 2026, la Complexul „Steaua de Mare” din Eforie Nord, reunind aproape 400 de șahiști, reprezentând 72 de cluburi din întreaga țară, la categoriile de vârstă U8–U20.
Alături de Anastasia, Clubul Sportiv „Victoria” Cumpăna a fost reprezentat și de sportivii Vlad ȘÎRBU și Matilda ATANASOAIE, care au avut prilejul de a-și demonstra abilitățile și de a acumula experiență într-o competiție de nivel național.
„Clasarea Anastasiei la numai un pas de podium confirmă talentul, perseverența și munca depusă în pregătirea sportivă, sub îndrumarea domnului Daniel Panainte, constituind un rezultat deosebit pentru șahul din comuna Cumpăna.
Primăria și Consiliul Local ale comunei Cumpăna felicită cei trei sportivi pentru participare și rezultatele obținute, precum și pe toți cei care contribuie la pregătirea și susținerea lor.
Felicitări, Anastasia, Vlad și Matilda! Mult succes în competițiile viitoare!”, transmit reprezentanții Primăriei Cumpăna.

Matilda ATANASOAIE

Vlad ȘÎRBU
Citește și:







