Echipa naţională de baseball a României a învins, sâmbătă, la Constanţa, o formaţie formată din militari americani de la Baza Militară de la Mihai Kogălniceanu, scorul întâlnirii fiind 7-6, după ce americanii au condus cu 4-0. Acesta este cel de-al treilea meci dintre aceste formaţii, precedentele două fiind câştigate tot de România, cu un scor identic: 7-2.

Sute de persoane au fost prezente sâmbătă pe stadionul “Gheorghe Hagi” din Constanţa pentru a urmări meciul demonstrativ de baseball dintre echipa naţională a României şi o selecţionată a militarilor americani din Baza Militară de la Mihail Kogălniceanu.

Partida a celebrat 72 de ani de când Jackie Robinson a devenit primul jucător de baseball de culoare care a jucat în liga americană.

Vicepreşedintele Federaţiei Române de Baseball şi Softball, Costin Petcu, a spus că partidele împotriva militarilor americani ies tot timpul distractive.

“Este un eveniment care promovează incluziunea şi diversitatea. Pe lângă sport, pe lângă distracţie, încercăm să atragem copiii, să atragem tineretul să facă absolut orice fel de sport. Noi reprezentăm baseball-ul astăzi vom juca baseball. Împotriva americanilor tot timpul iese distractiv. Sunt nişte oameni super ok. De fiecare dată au răspuns pozitiv. Am primit sprijinul Ambasadei la fiecare eveniment, ne-au susţinut cu fonduri, ne-au susţinut cu materiale, cu echipament şi bineînţeles cu sportivi”, a afirmat vicepreşedintele federaţiei.

Înainte de începerea partidei, comandantul trupelor militare americane de la Mihail Kogălniceanu, colonelul Wesley Murray, a transmis un mesaj despre colaborarea cu ţara noastră în domeniul securităţii în regiune.

“În numele Forţele Armate ale Statelor Unite ale Americii staţionate în România doresc să mulţumesc tututor constănţenilor şi dobrogenilor pentru ospitalitatea şi prietenia lor. România este un aliat important, iar SUA sunt onorate să continue colaborarea de lungă durată cu România care continuă să demonstreze o poziţie excepţională de lider în securitate în zona Mării Negre şi regiunii Balcanice. Împreună stăm alături de NATO pentru a ne asigura ca Europa rămâne unitară, liberă şi în pace”, a afirmat colonelul Wesley Murray.

Primarul Constanţei, Decebal Făgădău, a spus că acest meci nu este chiar echilibrat, având în vedere că echipa naţională de baseball joacă împotriva militarilor americani a căror misiune zi de zi este să apere această zonă.

“Sunt foarte mândru că la Constanţa pentru al treilea an la rând avem un meci între două echipe de baseball oarecum nebalansat pentru că totuşi aici avem echipa României, iar aici avem cei care zi de zi au altă misiune, să ne apere pe noi, să apere commitmentul NATO, să apere un ideal, idealul păcii. Deci ei au zi de zi altă misiune şi îşi găsesc timp să facă acest meci demonstrativ pentru a sădi la Constanţa o tradiţie frumoasă, o tradiţie a prieteniei”, a transmis primarul Constanţei.

Lovitura de începere dată de fosta gimnastă Daniela Sofronie

Dacă anul trecut lovitura de începere a fost dată de Gheorghe Hagi, anul acesta organizatorii au ales o altă campioană a Constanţei, fosta gimnastă Daniela Sofronie. Ea a recunoscut că a avut ceva emoţii, dar că s-a pregătit pentru această lovitură.

“Am avut ceva emoţii în aruncarea mingii, dar recunosc că am venit un pic cu temele făcute de acasă. M-am uitat pe internet de anul trecut cum a aruncat Gică Hagi şi da, am venit pregătită oarecum. Am făcut şi câteva exerciţii înainte de începerea meciului”, a spus Daniela Sofronie.

Militarii americani au început mai bine meciul, conducând la un moment dat de 4-0. Echipa naţională a României a reuşit treptat să echilibreze întâlnirea şi a preluat conducerea, meciul încheindu-se cu scorul de 7-6.

Precedentele două întâlniri între echipa naţională a României şi militarii americani, jucate tot la Constanţa, au fost câştigate de formaţia noastră cu acelaşi scor: 7-2.

Partida a celebrat 72 de ani de când Jackie Robinson, primul jucător de baseball de culoare, a intrat pe terenul Ebbets din Brooklyn, New York, spărgând barierele discriminării rasiale. Jackie Robinson a debutat pentru echipa Brooklyn Dodgers în 1947 şi purtat numărul 42, ulterior acesta fiind retras şi nu a mai fost purtat de niciun jucător din liga de baseball americană.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Introduceți aici numele dvs.