2025 aduce o taxă nouă pentru constănțenii cu mașini. Se așteaptă vești de la Tribunal, unde s-a cerut deja anularea birului

Știrile zilei
Anul 2025 vine cu o taxă nouă pentru constănțenii proprietari de mașini, suma fiind de 200 de lei pe an și reprezentând, potrivit municipalității, contravaloarea utilizării domeniului public și privat.
În paralel cu instituirea noii taxe de la 1 ianuarie 2025, se așteaptă vești de la Tribunalul Constanța în dosarul în care mai mulți avocați au atacat noul impozit.
Noua taxă este destinată proprietarilor de mașini și, potrivit Serviciului Public de Impozite și Taxe Constanța, se achită integral până la data de 31 martie 2025.
Cuantumul prevăzută pentru această taxă, de utilizare a domeniului public sau privat al municipiului este de 200 de lei pe an, pentru autovehicul.
Conform SPIT, „sunt exceptate de la plata taxei mai sus menționate persoanele care achită taxa de rezervare loc parcare sau abonamentul anual pentru parcare în zona 2, stabilită prin Regulamentul de organizare și funcționare a părcărilor publice din municipiul Constanța, aprobat prin HCL nr. 123/2021, cu modificările și completările ulterioare“.
Totuși, așa cum arătam în edițiile anterioare, această nouă taxă pentru constănțenii cu mașini a fost deja atacată în instanță, la Tribunal, de către mai mulți avocați din Baroul Constanța.
Dosarul are indicativul 9100/118/2024, reclamanți în cauză fiind mai mulți avocați, respectiv Cristina Laura Andrei, Mirela Violeta Doicescu, Silvia Andronache, Eduard Nicolae Niță și Emil Mihail Tatu.

Înregistrat la Tribunal la mijlocul lunii decembrie 2024, dosarul așteaptă încă să fie repartizat aleatoriu unui complet de judecată pentru a se stabili data primei înfățișări în proces.
Oricare va fi hotărârea instanței în dosarul în care Consiliul Local Constanța a fost dat în judecată pentru noua taxă din oraș, aceasta va putea fi ulterior atacată la Curtea de Apel, a cărei decizie va fi definitivă.
Sursa foto 1: Pixabay.com
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:







